postelniceasă sf [At: (a. 1823) DOC. EC. 279 / Pl: ~ese / E: postelnic + -easă] (Înv) Soție a postelnicului (2).

POSTELNICEASĂ, postelnicese, s. f. (Învechit) Soția postelnicului. Din ietacul postelnicesei se deschise o galerie, unde ea iubea a cultiva florile cele mai rari și mai frumoase. NEGRUZZI, S. I 73.

POSTELNICEASĂ ~ese f. Soție a postelnicului. /postelnic + suf. ~easă

postélnic m. (vsl. postelĭnikŭ, d. postelĭa, pat, postelĭnŭ, de pat, d. po-staviti, a așeza, stati, a sta, a se opri; rus. postélĭnik. V. postată). La vechiĭ țarĭ, supraveghetoru ĭataculuĭ și garderobeĭ, ĭar în Moldova și Țara Românească, unu din ceĭ șase boĭerĭ marĭ de divan care introducea la audiențe (adică mareșal, șambelan), apoĭ ministru de externe. Un rang de boĭerie onorific. – Fem. -easă, pl. ese. V. camerier.

postelniceasă s. f., g.-d. art. postelnicesei; pl. postelnicese

postelniceasă s. f., g.-d. art. postelnicesei; pl. postelnicese

postelniceasă s. f., g.-d. art. postelnicesei; pl. postelnicese

postelnic s. m., pl. postelnici