peregrin, ~ă sm [At: DM / V: (înv) pele~ / Pl: ~i / E: lat peregrinus, fr pérégrin, it pellegrino] 1-2 (Înv) Pelerin¹ (1-2). 3 Persoană care călătorește mult, rătăcind din loc în loc Si: călător, drumeț, pribeag, (rar) pelerin¹ (3), (nob) peregrinar. 4 (Rar) Străin de partea locului Si: venetic.

PEREGRIN, peregrini, s. m. Pelerin. V. hagiu. Asemenea fîntînilor ce deșteaptă arsura setei peregrinului, cupa spumîndă învioșează și strălucește amorul. NEGRUZZI, S. II 47. ◊ Fig. Peregrini cucernici... veneram în vechi palate și biserici capodopere auguste, ne pătrundeam de suflul trecutului contemplîndu-i vestigiile sublime. M. I. CARAGIALE, C. 39. ♦ Călător (prin țări străine).

PEREGRIN s.m. (Liv.) Călător; nomad; pelerin. [Var. pelegrin s.m. / cf. fr. pérégrin, lat. peregrinus].

PEREGRIN s. m. 1. (în dreptul roman) străin liber, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit „inamic public”. 2. pelerin. ◊ călător. (< fr. pérégrin, lat. peregrinus)

PEREGRIN ~i m. 1) Persoană care face un peregrinaj; pelerin. 2) Persoană care cutreieră lumea. /<lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino

peregrin m. V. pelerin.

*peregrín, V. pelerin.

pelegrin sm vz peregrin

PELEGRIN, pelegrini, s. m. Pelerin.

PELEGRIN s.m. Pelerin. [Var. peregrin. / < it. pellegrino].

*pelerín, -ă s. (fr. pelerin, d. lat. peregrinus, străin, călător, d. per, pin, și ager, agri, ogor; it. pelegrino, germ. pilgrim și pilger, rus. piligrim. V. agri-col). Călător pios la locurĭ sfinte saŭ venerate. – Rar peregrin. V. hagiŭ.

peregrin (persoană care călătorește mult) (desp. -re-grin) s. m., pl. peregrini

peregrin (persoană care călătorește mult) (-re-grin) s. m., pl. peregrini

peregrin s. m. (sil. -grin), pl. peregrini

PEREGRIN s. v. pelerin.

PEREGRIN s. (rar) pelerin. (Un biet ~ care bătea satele.)

peregrin s. v. PELERIN.

PEREGRIN s. (rar) pelerin. (Un biet ~ care bătea satele.)

peregrin (peregrini), s. m. – Pelerin; drumeț. Lat. peregrinus (sec. XIX). E dubletul lui pelerin, s. m., din fr. pélerin. – Der. peregrina, vb. (a călători în locuri depărtate, a face hagialîc); peregrinaj, s. n. (călătorie); pelerinaj, s. n. (hagialîc); pelerină, s. f., din fr. pèlerine.