PARALOGIE, paralogii, s. f. Transformare analogică a formei unui cuvânt prin apropierea lui formală de un alt cuvânt asemănător; cuvânt rezultat dintr-o astfel de transformare; enunț care conține asemenea cuvinte. – Din fr. paralogie.

paralogie sf [At: FILIMON, O. I, 378 / Pl: ~ii / E: fr paralogie] (Rar) 1 Transformare analogică a formei unui cuvânt prin apropierea lui formală de alt cuvânt asemănător. 2 Cuvânt rezultat printr-o astfel de transformare. 3 Enunț care conține asemenea cuvinte.

PARALOGIE, paralogii, s. f. (Rar) Transformare analogică a formei unui cuvânt prin apropierea lui de un alt cuvânt asemănător; cuvânt rezultat dintr-o astfel de transformare; enunț care conține asemenea cuvinte. – Din fr. paralogie.

PARALOGIE s.f. (Rar) Transformare analogică a formei unui cuvînt prin asemănarea lui formală cu alt cuvînt. [Gen. -iei. / < fr. paralogie, cf. gr. para – lîngă, logos – cuvînt].

PARALOGIE s. f. 1. tulburare a gândirii prin deformarea cuvintelor, prin judecăți și raționamente eronate. 2. transformare analogică a formei unui cuvânt datorită asemănării lui formale cu alt cuvânt. (< fr. paralogie)

paralogie s. f., art. paralogia, g.-d. art. paralogiei; pl. paralogii, art. paralogiile (desp. -gi-i-)

paralogie s. f., art. paralogia, g.-d. art. paralogiei; pl. paralogii, art. paralogiile

paralogie s. f., art. paralogia, g.-d. art. paralogiei; pl. paralogii, art. paralogiile

PARALOGIE s. f. (< fr. paralogie, cf. gr. para „lângă” + logos „cuvânt”): transformare analogică a formei unui cuvânt prin asemănarea lui formală cu alt cuvânt (v. atracție paronimică).