pacea sf [At: ȘIO II₁, 279 / V: paicea, patea / Pl: ~ele și (reg) păcele / E: tc paça] 1 (Înv) Parte de la genunchi în jos a piciorului la animalele cu blană. 2 (Pex) Blană prelucrată, de calitatea a doua, de pe picioarele unor animale cu blană. 3 (Pex) Căptușeală confecționată din pacea (2). 4 (Dob; mpl) Mâncare asemănătoare cu piftia, preparată din picioare de vițel sau de miel, mai rar din burtă de vacă, din pasăre etc., cu adaos de ouă și oțet sau usturoi. 5 (Olt; îf păcele) Căpățână de oaie umplută cu usturoi și ardei copt. 6 (Înv; Trs) Cusur.

PACEA, pacele, s. f. (învechit) 1. Blană de pe picioarele unor animale, folosită ca garnitură sau căptușeală la o haină; p. ext. blană în general. Vodă era cu o scurteică lungă de pambriu verde îmblănită cu pacea de samur. GHICA, S. 4. 2. Mîncare făcută din picioare de vițel, de pasăre etc. cu ouă și oțet.

paceà f. 1. od. blană din picioare de samur; o dulamă de lastră verde cu paceà de samur OD.; 2. azi, mâncare din burtă de vacă sau din picioare de vițel, făcută ca o piftie cu ouă și cu oțet. [Turc. PAČA, lit. picior de animal].

paceá f., pl. ele (turc. [d. pers.] pača, picĭor de animal; ngr. patzâs, bg. pača, sîrb. pače, pača). Vechĭ. Blană maĭ proastă făcută din picĭoarele animaluluĭ (V. misadă): paceá de vulpe. Azĭ. Cĭorbă groasă saŭ răciturĭ moĭ făcute din picĭoare de vițel saŭ și de burtă de vacă cu oŭ și lămîĭe saŭ cu oțet. – Și patcea (Doc. 1669, rev. Toc. 1, 339).

paicea sf vz pacea

patcea sf vz pacea

patceá, V. pacea.

pacea (înv., reg.) s. f., art. paceaua, g.-d. art. pacelei; pl. pacele

pacea (înv., reg.) s. f., art. paceaua, g.-d. art. pacelei; pl. pacele, art. pacelele

pacea s. f., art. paceaua, g.-d. art. pacelei; pl. pacele

pacea (pacele), s. f. – 1. (Înv.) Pielea, blana de pe picioarele animalului. – 2. Fel de mîncare preparat din picioare de vițel. – Mr. păcea, megl. pacea. Tc. paça (Șeineanu, II, 279; Lokotsch 1601), cf. ngr. πατζας, alb., bg. pača, sb. pače.

PACEA, Ion (1924-1999, n. Horopani, Grecia), pictor român. M. de onoare al Acad. (1993). Peisaje („Marea”, „Port la Dunăre”), portrete („Figură pe fond negru”), compoziții (ciclul „Păsări”), naturi moarte („Flori”), viguros stilizate, cu acorduri cromatice grave și vibrante, asimilând organic spiritul creației populare.