noocrație sf [At: DN² / Pl: (rar) ~ii / E: fr noocratie] (Liv) 1 Dominație a intelectualității. 2 (Pex) Stat condus de intelectuali.

NOOCRAȚIE s.f. Dominație a intelectualității; tip de stat condus de intelectuali. [Gen. -iei. / < fr. noocratie, cf. gr. noos – spirit, kratos – putere].

NOOCRAȚIE s. f. dominație a intelectualității; tip de stat condus de intelectuali, după modelul platonician al guvernului filozofilor. (< fr. noocratie)

NOO- „spirit, rațiune”. ◊ gr. noos, nous „idee, rațiune” > fr. noo-, germ. id., engl. id. > rom. noo-. □ ~crație (v. -crație), s. f., tip de stat condus de intelectuali, după sistemul platonician al guvernării filozofilor; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină care studiază spiritul. 2. Teorie idealistă potrivit căreia asupra omului acționează o forță superioară, așa-numita lume a spiritului; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș spiritual al pămîntului reprezentat de ființele inteligente.

NOOCRAȚÍE (< fr.; {s} gr. nous „spirit” + kratos „putere”) s. f. Termen introdus de Camil Petrescu („Doctrina substanței”), vizând promovarea valorilor substanțiale în istorie.

NOOCRAȚIE s. f. (Livresc) Dominație a intelectualității; tip de stat condus de intelectuali. cf. dn². – Din fr. noocratie.