mâietoare sf [At: T. PAPAHAGI, C. A. 691 / V: mai~, măi~, măit~, moi~, moit~ (Pl: moitori), muie~ / Pl: ~ori / E: mânea + -(ă)toare] 1 (Reg; lpl) Acareturi. 2 Pătul pentru porumb. 3 Adăpost pentru vite la câmp. 4 Stână.

maietoare sf vz mâietoare

măietoare sf vz mâietoare

măitoare sf vz mâietoare

moietoare sf vz mâietoare

moitoare sf vz mâietoare

muietoare sf vz mâietoare

MÂIETOARE s. v. acaret, dependință.

mîietoare s. v. ACARET. DEPENDINȚĂ.

MAIETOÁRE s. f. v. mîietoare.

MĂIETOARE s. f. v. mîietoare.

MĂITOÁRE s. f. v. mîietoare.

MÎIETOÁRE s. f. (Regional; de obicei la pl.) Acareturi. Cf. T. PAPAHAGI, C. A. 69, VICIU, GL., PAȘCA, GL. Moțul mai are și alte maitori pe lîngă casă: o cămară, o cocină, iar jos în vale, rar, și cîte o colnă unde își adăpostește căruța. ARH. FOLK. V, 112, cf. CHEST. II 390/307, 308. O ars maietorile la cutariete om. ALR II 692/96, cf. 1 369/100, ALRM II/I h 295. ♦ Pătul (pentru porumb) (Scărișoara-Abrud). ALRM II/I h 353/95. Măietoarea porumbului. ib. ♦ Adăpost pentru vite la cîmp. FD I, 201. ♦ Stînă. Muntarii. . . se adună peste zi și peste noapte la una din măietorile vecine, unde fierb laptele, aleg unt, fac brînză etc. PAMFILE, I. C. 438, cf. CHEST. IV 119/102. - Pl.: mîietori. – Și: măietoáre, măitoáre (ALR II/I MN 123, 3832/95), maietoáre, moietoáre (pl. moitori VICIU, GL.), moitoáre (CHEST. IV 119/102), muietoáre (PAȘCA, GL., CHEST. IV 119/102, ALR II/I MN 123, 3 832/833, FD I, 201) s.f. – Mînea + suf. - (ă)toare.