MÎIETOÁRE s. f. (Regional; de obicei la pl.) Acareturi. Cf. T. PAPAHAGI, C. A. 69, VICIU, GL., PAȘCA, GL. Moțul mai are și alte maitori pe lîngă casă: o cămară, o cocină, iar jos în vale, rar, și cîte o colnă unde își adăpostește căruța. ARH. FOLK. V, 112, cf. CHEST. II 390/307, 308. O ars maietorile la cutariete om. ALR II 692/96, cf. 1 369/100, ALRM II/I h 295. ♦ Pătul (pentru porumb) (Scărișoara-Abrud). ALRM II/I h 353/95. Măietoarea porumbului. ib. ♦ Adăpost pentru vite la cîmp. FD I, 201. ♦ Stînă. Muntarii. . . se adună peste zi și peste noapte la una din măietorile vecine, unde fierb laptele, aleg unt, fac brînză etc. PAMFILE, I. C. 438, cf. CHEST. IV 119/102. - Pl.: mîietori. – Și: măietoáre, măitoáre (ALR II/I MN 123, 3832/95), maietoáre, moietoáre (pl. moitori VICIU, GL.), moitoáre (CHEST. IV 119/102), muietoáre (PAȘCA, GL., CHEST. IV 119/102, ALR II/I MN 123, 3 832/833, FD I, 201) s.f. – Mînea + suf. - (ă)toare.