mustitor sn [At: DDRF / V: ~oare sf / Pl: ~oare / E: musti + -tor] 1 (Mun) Mustuitor. 2 (Reg) Grindă a teascului. 3 (Mol) Albie în care se mustesc (1) strugurii.

mustitór și -uitór n., pl. oare. Băț ramificat cu care se zdrobesc struguriĭ ca să ĭasă mustu. V. brăĭ, fercheteŭ, ștircă.

mustitoare sf vz mustitor

MUSTITOR s. v. mustuitor.

mustitor s. v. MUSTUITOR.

MUSTITOR s. n. 1. (Munt.) Mustuitor. Cf. DDRF, H IV 246, XII 225, ALR SN I h 233. 2. (Regional) Grinda teascului (ALEXI, W.) ; (prin Mold.) albie în care se mustesc strugurii (DDRF). – Pl. : mustitoare. – Și: (1) mustitoare s. f. H XII 225. – Musti + suf. -tor.