FĂTĂTOARE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.

fătătoare [At: DOSOFTEI, PS. 266 / Pl: ~oare, ~ori / E: făta + -(ă)toare] 1 a (D. femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. 2 sf (Reg) Oaie care are peste doi ani. 3 sf (Pop) Organ genital al unor animale femele Si: fătăciune (4), pipotă, soție. 4 sf (Pop; rar; prt) Organ genital feminin Si: fătăciune (5). 5 sf (Pop) Loc unde fată animalele Si: fătăciune (6).

FĂTĂTOARE I. adj. f. 🐑 🐒 Care fată: oaie, vacă ~; la botez, ciobanul dărui finului său o oaie fătătoare ISP.. II. sf. 1 Locul unde fată animalele ¶ 2 Partea genitală a vacii, a bivoliții, a iepii sau a scroafei.

FĂTĂTOARE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organul genital al unor animale-femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.

FĂTĂTOARE², fătători, s. f. Locul unde fată animalele.

FĂTĂTOARE² ~ori f. pop. 1) Loc special amenajat unde fată animalele. 2) Organ genital al unor animale-femele. /a făta + suf. ~ătoare

fătătoare² s. f., g.-d. art. fătătorii; pl. fătători

fătătoare² s. f., g.-d. art. fătătorii; pl. fătători

fătătoare s. f., g.-d. art. fătătorii; pl. fătători