fante sm [At: ALECSANDRI, T. 403 / Pl: fanți / E: it fante] 1 (Fam; prt) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2 (Fam; prt) Filfizon. 3 (La cărțile de joc) Valet.

FANTE, fanți, s. m. 1. (Familiar) Tînăr ușuratic, încrezut, de o eleganță exagerată; filfizon. De prisos să spunem că, pentru a fi cineva fante, nu e numaidecît nevoie să fie frumos. E de ajuns ca el să se creadă frumos. VLAHUȚĂ, O. A. II 212. Lumea se aduna mereu: fanți din provincie, cu figura năclăită în pomadă de dafin. id. ib. III 167. Dama cochetează cu privirile-i galante, Împărțind ale ei vorbe între-un crai bătrîn și-un fante. EMINESCU, O. I 162. 2. (La cărțile de joc) Valet.

FANTE s.m. 1. (Fam.) Om ușuratic, încrezut; tînăr exagerat de elegant; filfizon. 2. Valet (la cărțile de joc). [< it. fante].

FANTE s. m. 1. (fam.; peior.) om ușuratic, încrezut; tânăr exagerat de elegant; filfizon. 2. valet (la cărțile de joc). (< it. fante)

FANTE ~ți m. 1) livr. Bărbat care se bucură de succes la femei. 2) Carte de joc pe care este înfățișată figura unui cavaler; valet. /<it. fante

fante m. 1. una din figuri în jocul cărților; 2. fig. tânăr înfumurat: fanți de provincie. [It. FANTE, printr’un intermediar grec modern].

fánte m. (it. fante, de unde și ngr. fántis, pron. fandis. Cp. cu spatie). Una din figurile cărților de joc (fr. valet), diferită de popă și de damă. Fig. Fam. Gătit ca un fante, spilcuit, sclivisit, elegant. V. gĭovine.

fante (tânăr afemeiat) (fam.) s. m., art. fantele; pl. fanți

fante (tânăr afemeiat) (fam.) s. m., pl. fanți

fante s. m., pl. fanți

FANTE s. 1. v. filfizon. 2. v. valet.

FANTE s. 1. filfizon, (fam.) țafandache, (fig.) muțunache. (Un ~ spilcuit.) 2. valet. (~ la cărțile de joc.)

fante (fanți), s. m. – 1. Valet la jocul de cărți. – 2. Curtezan, crai. – Mr. fande. It. fante (în mr., prin intermediul ngr. φάντης). Sec. XIX.

fante, fanți s. m. 1. (peior.) tânăr seducător 2. valet (în jocurile de cărți)