ELECTOR, -OARE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

ELECTOR, -OARE, electori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care îl alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

ELECTOR, -OARE, electori, -oare, s. m. și f. 1. (În alegerile bazate pe vot indirect) Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva într-o adunare a unei colectivități mai mari sau în conducerea unei astfel de colectivități. ♦ (În Germania feudală) Principe sau arhiepiscop care făcea parte din colegiul care alegea pe împărat. Dintre cei șapte electori din secolul al XIV-lea, trei aparțineau bisericii. ◊ (Adjectival) Principe elector. 2. (Peiorativ) Persoană care, în regimul burghezo-moșieresc, izbutea, prin diferite mijloace, să obțină (într-o circumscripție electorală) un mare număr de voturi pentru partidul sau mișcarea sa proprie.

ELECTOR, -OARE s.m. și f. 1. Persoană care are dreptul de a participa la o alegere. ♦ Fiecare dintre cei șapte principi care aveau dreptul de a-l alege pe împărat în Germania. 2. (Peior.) Persoană care reușea în vechile regimuri să obțină foarte multe voturi prin diferite manevre. [< fr. électeur].

ELECTOR, -OARE I. s. m. f. persoană care are dreptul de a participa la o alegere. II. s. m. (în Imperiul Romano-German) principe sau prelat care avea dreptul de a-l alege pe împărat. (< fr. électeur)

ELECTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care participă la alegeri; persoană cu drept electiv; alegător. 2) (în Germania feudală) Principe sau prelat care avea dreptul să aleagă pe împărat. 3) (în trecut) Persoana care reușea să adune un anumit număr de voturi pentru partidul său. /<fr. électeur, lat. elector, ~oris

*electór, -oáre adj. (lat. elector). Alegător, care alege pe altu pin votu luĭ. Principe saŭ episcop chemat odinioară să concureze la alegerea împăratuluĭ Germaniiĭ.

electoare s. f., g.-d. art. electoarei; pl. electoare

electoare s. f., g.-d. art. electoarei; pl. electoare

electoare s. f., g.-d. art. electoarei; pl. electoare