desghin n. Mold. 1. lovitură cu hățul sau cu pintenele: trei desghinuri că mi-i da POP.; 2. săritura calului: în sprintene desghinuri ’și saltă caii sprinteni AL. [Turc. DIZGHIN, hăț].

desghin (-nuri), s. n. – Cabriolă, săritură. var. dezghin, dejghin. Tc. dezgin (Șeineanu, II, 157; Lokotsch 527; Ronzevalle 93), cf. bg., sb. dizgin. Cuvîntul turc înseamnă „hăț”, astfel încît este posibilă o etimologie populară, care ar fi apropiat termenul de desghina „a separa, a despărți” (Tiktin).