desghin (-nuri), s. n. – Cabriolă, săritură. var. dezghin, dejghin. Tc. dezgin (Șeineanu, II, 157; Lokotsch 527; Ronzevalle 93), cf. bg., sb. dizgin. Cuvîntul turc înseamnă „hăț”, astfel încît este posibilă o etimologie populară, care ar fi apropiat termenul de desghina „a separa, a despărți” (Tiktin).