căutător, ~oare [At: TEODORESCU, P. P. / P: că-u~ / V: căt~, ~oare, cot~, ~oare / Pl: ~i, ~oare / E: căuta + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care se interesează de ceva. 3-4 smf, a (Persoană) care se ocupă de ceva. 5-6 smf, a (Persoană) care se preocupă de ceva. 7-8 smf, a (Înv) (Persoană) care îngrijește de cineva (sau de ceva). 9-10 smf, a (Persoană) care descântă pe deocheați. 11-12 smf, a Supraveghetor. 13 smf (Înv) Păzitor de vite. 14-15 smf, a (Înv) (Persoană) care primește cu ospitalitate. 16 smf Administrator al unei proprietăți. 17-18 smf, a Observator cu atenție. 19-20 smf, a Iscoditor. 21-22 smf, a Cercetător. 23-24 smf, a (Câine) care caută vânatul. 25-26 smf, a (Persoană) care încearcă să găsească ceva ascuns (sau pierdut) Si: cercetător (15-16). 27-28 smf, a Ghicitor. 29-30 smf, a (Persoană) care încearcă să procure ceva de preț, rar. 31 sf (Reg; spc) Oglindă.

CĂUTĂTOR, CĂTĂTOR I. adj. verb. CĂ(U)TA. Care caută. II. sm. Cel ce caută: ~ de lucru; ~ la stele. III. CĂUTĂTOARE, COTĂTOARE sf. Trans. Oglindă: din zori de zi... nu s’a mai mișcat de la căutătoare (SLV.).

CĂUTĂTOR, -OARE, căutători, -oare, s. m. și f. Persoană care caută, cercetează, umblă să descopere un lucru ascuns. Pămîntul de mîine Nu mai e numai al căutătorilor de pîine. TOMA, C. V. 291. Poate de cînd ai sosit aci, vei fi avut dumneata prilejul să afli că am fost căutător de comori. C. PETRESCU, A. 304. – Pronunțat: că-u- (și, regional, cău-tă-).

CĂUTĂTOR, -OARE, căutători, -oare, s. m. și f. Persoană care caută, cercetează, umblă să descopere un lucru (ascuns). [Pr.: că-u-] – Din căuta + suf. -(ă)tor.

căutătoare (desp. că-u-) s. f., g.-d. art. căutătoarei; pl. căutătoare

căutătoare (că-u-) s. f., g.-d. art. căutătoarei; pl. căutătoare

căutătoare s. f. (sil. că-u-), g.-d. art. căutătoarei; pl. căutătoare