CĂMINAR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în Evul Mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.

căminar sm [At: (a. 1741) IORGA, S. D. 227 / V: ~măn~ / Pl: ~i / E: camină + -ar] 1 (Iuz; șîc ~ul-mare, vel-~) Funcție a boierului însărcinat cu strângerea dijmei, inițial numai pe ceară. 2 (Îae) Boier care avea funcția de căminar (1).

CĂMINAR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.

CĂMINAR, căminari, s. m. (Mold., învechit) Boier care avea în grijă strîngerea dării pentru băuturile spirtoase. Căminarul Grigori?... Era bun prietin cu răposatu soțul meu. ALECSANDRI, T. I 34.

CĂMINAR, căminari, s. m. (Înv. și reg.) Boier care avea în grijă strîngerea dării pentru băuturile spirtoase. – Din camănă „dare anuală asupra băuturilor spirtoase” (< v. sl. kamy, kamene) + suf. -ar.

CĂMINAR ~i m. (în Țara Românească și în Moldova) Slujitor care strângea camăta. /cămină + suf. ~ar

căminar m. (Marele) boierul însărcinat cu strângerea caminei.

căminár m. (d. camină). Vechĭ. Perceptoru camineĭ, strîngătoru zecĭuieliĭ domneștĭ. Boĭer care comanda garda domnuluĭ saŭ curteniĭ. – Și cămănar (d. camănă). V. boĭer.

caminar sm vz căminar

cămănar sm vz căminar

Sava (Căminarul) m. V. Bimbașa.

cămănár, V. căminar.

căminar (reg.) s. m., pl. căminari

căminar s. m., pl. căminari

căminar s. m., pl. căminari