cridă¹ sf [At: (a. 1807) IORGA, S. D. XII, 161 / Pl: ~de / E: ger Krida] (Cmr) 1 (Gms; înv; Trs) Stare a falitului. 2 Faliment.

cridă² sf [At: DA / Pl: ~de / E: tc krijda] (Reg) 1-2 Cretă (1-2).

❍ CRIDĂ (pl. -de) sf. Mold. Bucov. = CRETĂ [rut.].

cridă f. Mold. cretă: podelele par văruite de cridă EM. [Rut. KRIDA].

cretă sf [At: CALENDARIU (1814), 191/29 / V: (reg) ~edă, crită, ~eită, criță / Pl: ~te / E: lat creta, pn Krejder, ucr Krijda] 1 Carbonat de calciu alb și fărâmicios, formând straturi geologice importante, mai ales de origine organică. 2 Bucată de cretă (1) (amestecată, uneori, cu substanțe colorante) în formă de baton sau de creion, cu care se scrie sau se însemnează pe tablă (pe o placă, o stofă etc. de culoare închisă) Si: (îrg) tibișir.

*crétă f., pl. e (lat. creta, adică „din insula Creta”, de unde și mgerm. kride, ngerm. kreide, pol. kreda, kryda, și de aci rut. kréĭda, kriĭda). Carbonat de calciŭ saŭ calcită pămîntoasă (CO₃ Ca), formată din animalcule foraminifere supt aspectu uneĭ substanțe albe dure, care se întrebuințează la scris pe tabla neagră în școale. – În est (d. rut.) cridă, în sud (rar azĭ) tibișir.

cridă (reg.) s. f., g.-d. art. cridei; pl. cride

cridă (reg.) s. f., g.-d. art. cridei; pl. cride

cridă s. f., g.-d. art. cridei; pl. cride

cridă (cride), s. f. – Faliment, crah. Germ. Krida (DAR). În Trans., înv.

CRIDĂ s. v. bancrută, crah, cretă, faliment.

cridă s. v. BANCRUTĂ. CRAH. CRETĂ. FALIMENT.