cino- vz cin⁴-

CINO¹- v. chino¹-.

CINO²- v. cin-.

CIN(O)-/CHINO- elem. „câine”. (< fr. cyn/o/-. cf. gr. kyon, kynos)

CINO- elem. cin(o).

chino- vz cin⁴-

cin⁴- [At: DN³ / V: chino-, ~ne-, ~no- / E: fr cyno-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Referitor la câine. 2 Propriu câinelui.

cine- vz cin⁴-

CINE, pron. 1. (Interogativ; servește pentru a întreba despre o persoană necunoscută sau neamintită în cursul vorbirii) Cine-mi iese înainte ? Cine-mi luminează pragul ? (CERNA). ♦ Expr. Cine (mai) știe !?=nu știu, nu cunosc problema. Cine știe ce (sau cine, unde etc.) = (cu sens nehotărît) mai știi. . . ♦ Ce fel (de om). Tu nu știi cine-i mămuca (CREANGĂ). 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis. . . ♦ Expr. Are (sau n-are) cine sau este (sau nu este) cine = (nu) există om care, (nu) se găsește persoană care. . . 3. (Nehotărît) Fiecare, oricine, oricare. Zică cine ce va vrea (JARNIK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. cui] – Lat. *quene (= quem).

CHINO²- v. cin-.

CIN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „cîine”, „în legătură cu cîinii”. [Var. chino-, cine-, cino-. / < fr. cyno-, cf. gr. kyon, kynos].

CINE³- v. cin-.

CHINO- elem. cin(o)-.

CINO- (CHINO-₂) „cîine, canin”. ◊ gr. kyon, kynos „cîine” > fr. cyno-, engl. id., it. cino- > rom. cino- și chino-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., specie de maimuță africană, cu capul și botul de formă alungită și cu coada lungă; ~drom (chinodrom) (v. -drom), s. n., pistă special amenajată pentru cursele de cîini; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., (persoană) care iubește cîinii; ~filie (v. -filie₁), s. f., atașament exagerat pentru cîini; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de cinofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de cîini; ~id (v. -id), adj., cu aspect de cîine; ~logie (v. -logie₁), s. f., chinologie*, canicultură*; ~pedie (v. -pedie), s. f., creștere a cîinilor de vînătoare.

CHIN-₂, v. CIN-. □ ~antropie (v. -antropie), s. f., cinantropie*.

CHINO-₂, v. CINO-. □ ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat pentru cursele de cîini; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu creșterea și dresajul cîinilor; sin. cinologie.

CIN-, v. CINO-. □ ~antropie (v. -antropie), s. f., stare patologică a unei persoane de a se crede transformată în cîine; ~odont (v. -odont), s. m., dinte canin; ~orexie (v. -orexie), s. f., foame puternică, manifestată mai ales ca simptom al unor afecțiuni ale tubului digestiv.