CHINOVIE, chinovii, s. f. Mănăstire în care călugării își organizează viața în comun. [Acc. și: chinovie] – Din sl. kinovija.

chinovie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 199 / V: ~iu, ~ov sn / A și: ~novie / Pl: ~ii / E: vsl киновие] Mănăstire.

CHINOVIE sf. ⛪ Comunitate de călugări, mănăstire de călugări ce trăesc în comun: era o liniște și o mireazmă ca ’n cuprinsurile unei chinovii de călugări (SAD.) [vsl. < gr.-biz.].

CHINOVIE, chinovii, s. f. Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. [Acc. și: chinovie] – Din sl. kinovija.

CHINOVIE, chinovii, s. f. Mănăstire de călugări. Cînd răsare soarele, trandafirii aurorei se amestecă cu trandafirii mei, pe colina din fața chinoviei. GALACTION, O. I 60. În tot timpul, călugării Orientului, și chiar tei din unele chinovii din țara noastră și din Rusia, au lucrat asemenea obiecte. ODOBESCU, S. I 451. Într-una din acele mănăstiri, economul chinoviei, spre răspuns la dorința mea de cercetări și descoperiri istorice, mă duse în biblioteca mănăstirii. BĂLCESCU, O. I 317. – Accentuat și: chinovie (La TDRG).

CHINOVIE, chinovii, s. f. Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. [Acc. și: chinovie] – Slav (v. sl. kinovija < gr.).

CHINOVIE ~i f. înv. Mănăstire mică unde călugării duceau o viață în comun. /<sl. kinovija

chinovie f. mănăstire unde călugării trăiesc în comun (în opozițiune cu lavră): Neamțul e chinovie de călugări, iar Horezul e chinovie de maici. [Termen de origină slavo-greacă].

chinovíe, -ít, V. cenob-.

cenobiu sn [At: DN³ / Pl: ~ii / E: it cenobio] (Liv) Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun Si: chinovie.

chinov sn vz chinovie

chinoviu sn vz chinovie

*cenóbiŭ n. (vgr. koinóbion, d. koinós, comun, și bíos, vĭață. V. chinonic). Comunitate de călugărĭ, mînăstire, schit, obștejitie. – Și chinovíe (după mgr. kinóvion, vsl. kinoviĭa).

chinovie (desp. -vi-e) s. f., art. chinovia (desp. -vi-a), g.-d. art. chinoviei; pl. chinovii, art. chinoviile (desp. -vi-i-)

chinovie (-vi-e) s. f., art. chinovia (-vi-a), g.-d. art. chinoviei; pl. chinovii, art. chinoviile (-vi-i-)

chinovie s. f. (sil. -vi-e), art. chinovia (sil. -vi-a), g.-d. art. chinoviei; pl. chinovii, art. chinoviile (sil. -vi-i-)

chinovie (-ii), s. f. – Cenobit, mănăstire de cenobiți. Gr. ϰοινόβιον, în parte prin intermediul sl. kinovija (Cihac, II, 647; DAR; Gáldi 164; Vasmer, Gr., 78). – Der. chinovit, s. m. (cenobit), din ngr. ϰοινοβίτης (dublet, neol. cenobit, din fr.); chinovitic, adj. (înv., de cenobit); chinovial, adj. (înv., de cenobit); chinovicește, adv. (în felul cenobiților); chinoviarh, s. m. (pustnic), din ngr. ϰοινοβιάρχης.

chinovie, chinovii s. f. Mănăstire de călugări care au viața organizată în comun, întemeiată pentru prima oară, potrivit Tradiției, de Pahomie, ucenic al lui Antonie cel Mare, într-o insulă de pe Nil, numită Tabenna, în sec. 4; cenobie. [Acc. și: chinovie. – Var.: chinoviu s. n.] – Din sl. kinovija, gr. kinovion.

chinoviu s. n. v. chinovie.

CHINOVIE s. (BIS.) (înv.) obște. (O ~ mânăstirească.)

CHINOVIE s. (BIS.) (înv.) obște. (O ~ mănăstirească.)