cepchen sn [At: BĂLCESCU, M. V. 597 / V: ceap~, ceapchin / Pl: nct / E: tc çepken] (Trî) Haină boierească scurtă, cu mânecile desfăcute, care se purta pe umeri, peste jiletcă.

CEPCHEN (pl. -ne) sn. 👕 ‡ 1 Haină scurtă cu mînecile despicate, purtată odinioară de boieri (🖼 1063): alții cu cîte un ~ verde îmblănit numai cu șamur (ISP.) ¶ 2 Pieptar țărănesc îmblănit [tc.].

CEPCHEN s. n. (Învechit) Haină boierească scurtă, cu mînecile despicate, care se purta pe umeri. Cepchen de filendreș stacojiu, numa-n fir și-n mărgăritare. ODOBESCU, S. I 132. Pe la 1823-24, cuconașii nu lăsau să le scape nici un prilej de a se îmbrăca cu poturi, cu mintean și cu cepchen. GHICA, S. 45. – Variantă: ceapcîn (BĂLCESCU, O. I 16) s. n.

CEPCHEN s. n. (Înv.) Haină boierească scurtă, cu mînecile despicate, care se purta pe umeri. – Tc. çepken.

cepchen n. 1. od. haină boierească scurtă asemenea dulamei: îmbrăcat cu cepchen verde și blănit cu samur NEGR.; 2. azi, pieptar țărănesc îmblănit: cepchen alb cu găitanuri albastre. [Turc. cepken].

cepchén n., pl. urĭ și e (turc. čepken). Vechĭ. Un fel de dulamă pe care o purtaŭ boĭeriĭ. Azĭ. Rar. Peptar țărănesc.

ceapchen sn vz cepchen

ceapchin sn vz cepchen corectat(ă)

CEAPCÎN¹ s. n. v. cepchen.

cepchen (înv.) s. n., pl. cepchene

cepchen (înv.) s. n., pl. cepchene

cepchen s. n., pl. cepchene

cepchen (cepchene), s. n. – (Înv.) Pieptar fără mîneci. Tc. çepken (Șeineanu, III, 34; Lokotsch 409).