BĂLTIȘ, băltișuri, s. n. (Rar) Teren băltos. – Baltă + suf. -iș.

băltiș sn [At: ODOBESCU, S. I, 377 / Pl: ~uri, ~e / E: baltă + -iș] 1 (Csc) Mai multe bălți (1) (mici) apropiate, pe un teren băltos (1). 2 Teren băltos (1) Si: băltărie.

băltíș s.n. Teren băltos; loc cu multe bălți; cîmp mocirlos. • pl. -uri, -e. /baltă + -iș.

BĂLTIȘ (pl. -ișuri, -ișe) sn. 🌐 Loc mlăștinos, mocirlos, pe care crește mai mult papură și stuf: o luptă... se încăieră acolo, printre rovinele și ~urile de pe malul Dunării (ODOB.) [baltă].

BĂLTIȘ, băltișuri, s. n. Teren băltos. – Baltă + suf. -iș.

BĂLTIȘ, băltișe și băltișuri, s. n. Loc cu multe bălți, situate la mică distanță una de alta; teren băltos (din apropierea rîurilor), cîmp mocirlos. O luptă destul de crîncenă se încaieră acolo, printre rovinele și băltișurile dupe malul Dunării. ODOBESCU, S. III 574. Un covor de iarbă fragedă și măruntă, scăldată p-alocurea de băltișe... ce se adunase din apele de ploaie. ODOBESCU, S. I 377.

BĂLTIȘ, băltișuri, s. n. Teren băltos. – Din baltă + suf. -iș.

băltiș n. baltă mică formată de ploi: băltișurile Dunării OD.

băltíș n., pl. urĭ Od. Loc băltos.

băltiș (rar) s. n., pl. băltișuri

băltiș (rar) s. n., pl. băltișuri

băltiș s. n., pl. băltișuri

BĂLTIȘ s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

băltiș s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.