BOR², boruri, s. n. Margine circulară (răsfrântă) care înconjoară calota pălăriei. – Din fr. bord.

bor² sn [At: DN² / Pl: ~uri / E: fr bord] Margine (circulară răsfrântă) care înconjoară calota pălăriei.

bor² s.n. (mai ales la pl.) Margine circulară, ieșită în afară, care înconjoară calota unei pălării. O pălărie veche cu boruri largi (AGÂR.). • pl. -uri. /<fr. bord.

BOR², boruri, s. n. Margine circulară (răsfrântă) care înconjură calota pălăriei. – Din fr. bord.

BOR², boruri, s. n. (Mai ales la pl.) Marginea răsfrîntă a pălăriei. Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor care purtau pălării cu boruri mari. PAS, Z. I 285. Femeile [poartă] pe cap basmale roșii, iar bărbații pălării de mușama cu boruri mari. SAHIA, U.R.S.S. 22. – Variantă: bord (CARAGIALE, M. 37) s. n.

BOR², boruri, s. n. Marginea răsfrîntă a pălăriei. – Fr. bord.

BOR² s.n. Marginea ieșită în afară a unei pălării. [Pl. -ruri. / < fr. bord].

BOR² s. n. marginea circulară ieșită în afară a unei pălării. (< fr. bord)

BOR² ~uri n. Margine circulară, răsfrântă a unei pălării. /<fr. bord

1) bor m. (d. bour, ca nor d. nour, după coarnele luĭ drepte). Trans. (Mediaș). Melc.

bor² (margine de pălărie) s. n., pl. boruri

bor² (margine de pălărie) s. n., pl. boruri

bor (la pălărie) s. n., pl. boruri

BOR s. margine, (rar) bord, gardină, (pop.) perete, (reg.) streașină, tichie, (Ban. și nordul Transilv.) obadă, (Maram.) pană, (Transilv. și Bucov.) pânză, (prin Transilv.) văcălie. (~ al pălăriei.)

BOR s. margine, (rar) bord, gardină, (pop.) perete, (reg.) streașină, tichie, (Ban. și nordul Transilv.) obadă, (Maram.) pană, (Transilv. și Bucov.) pînză, (prin Transilv.) văcălie. (~ al pălăriei.)

bor, s.m. – (reg.) Vânt puternic: „În vânt și bor mare face-te-oi, / În vânt mare țâpa-te-oi” (Bilțiu, 2002: 201; Odești, 1974; descântec). ♦ (onom.) Bor, Bora, nume de familie frecvent în zona Vișeu-Borșa (739 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Probabil din bora „vânt puternic, uscat și rece, care bate iarna dinspre munte spre mare” (< it., fr. bora), cf. lat. boreas „vânt din nord, crivăț”. ♦ Pentru etimologia n. pr. Bor, Bora: Din sl. bora „luptă” (Constantinescu, 1963: 209). Din gr. Bora(s) sau sl. Bora; cf. n. top. Bora (Iordan, 1983). Der. din Boris, Borimir sau Borislav > sl. bor- „luptă, a lupta” (Ionescu, 2001: 77).

bor, s.m. – Vânt puternic: „În vânt și bor mare face-te-oi, / În vânt mare țâpa-te-oi” (Bilțiu 2002: 201; Odești, 1974; descântec). – Cf. bora „vânt puternic, uscat și rece, care bate iarna dinspre munte spre mare” (< it., fr. bora); Cf. Boreas (mit.) „vântul din nord; zeu care a întemeiat un regat în Thracia”.