boaghe¹ sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: boghiu sm (S și: bodiu), boghi / P: boa~ / Pl: ~ / E: mg bagoly] (Trs; Mol) 1 Bufniță (Bufo bubo). 2 (Fig) Femeie neîngrijită, cu părul zbârlit. 3 Uliu (Accipiter gentilis). corectat(ă)

boaghe s.f. (ornit.; reg.) Bufniță (Bufo bubo). • pl. -ghe. /<magh. boglya.

BOAGHE² sf. Trans. Mold. 1 🐦 Bufniță ¶ 2 familiar Femeie neîngrijită cu părul sbîrlit (PAC.): Roșie, nerumenită, Nu ca boaghea hai-urîtă (IK.-BRS.) ¶ 3 🐦Specie de uliu [ung. bagoly].

boaghe f. Tr. 1. buhă: că’s mândră nesăpunită..., nu ca boaghea ha urîtă POP.; 2. stogușor de fân: parcă-i boaghea negreblată. [Ung. BAGOLY].

boághe f., pl. boghĭ. (ung. bogoly. V. boghet). Trans. Bufniță. – Vechĭ și’n Mold. (la Cant., pl. tot boaghe). V. boghĭ 2. V. puhace.

boghiu² sm vz boaghe¹

boaghe (-e), s. f. – Bufniță. – Var. boaghie, boghiu, bogză. Mag. bagoly (DAR; Gáldi, Dict., 108).

BOAGHE s. v. bufniță, buhă, căpiță, claie, porcoi, stog.

boaghe s. v. BUFNIȚĂ. BUHĂ. CĂPIȚĂ. CLAIE. PORCOI. STOG.

BOĂGHE¹ s.f. (Mold., Trans. SV) Bufniță. A: Palaturile lui, sălașe boaghelor și puhacelor. CD 1698, 11^r; cf. CD 1770,12^v. C: Iară bulgariul să izbiia în mîni ca o boaghe în gura lupului. ÎVM, 202^v; cf. VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. bagoly. Cf. bogză, bufniță, buhă, buhnace, puhace.