bleasc¹ sms [At: LB / V: blesc sm / E: vsl блѣcχъ „luciu”] (Trs; îvp) 1 Salivă. 2 (Trs; Buc) Sufletul animalelor Cf abur. 3 (Trs; Buc; irn; prt) Sufletul omului. 4 (Reg) Grai.

bleasc² sm [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~uri^[1] / E: nct] (Reg; sst) Stomac.

BLEASC¹ sbst. Trans. Bucov. 1 Sufletul animalelor, abur ¶ 2 Pr. ext. Sufletul omului: au venit la cîrșmariu și la cîrșmăriță carii erau acum mai fără ~ (SB.) [vsl. blĕskŭ „sclipire”].

BLEASC², BLEASCĂ adv. Îndesat, plin, îngrămădit (despre rîurile, înfloriturile de la cămăși): e îmbrăcată... cu fotă bleasc de flori (LUNG.) [blg. blizko].

bleasc n. Mold. sufletul dobitoacelor. [Slav. BLĔSKŬ, fulger: aci sufletul animal e comparat cu o scânteie sau lumină fulgerătoare, aiurea cu un fum (v. abur)].

bleasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. blĭeskŭ, blĭskŭ, fulger, sclipire. V. bleștesc, lișteav). Vest orĭ nord. Rar. Suflet (de animal). a-țĭ lăsa gura bleasc, a-țĭ lăsa gura apă, a-țĭ veni mare poftă de o mîncare. Adv. Arg. Plin, încărcat, împopoțonat: cu pĭeptu bleasc de medaliĭ.

blesc sms vz bleasc

BLEASC s. v. spirit, suflet.

bleasc s.m. (reg.) 1. suflet de animal. 2. grai, vorbă. 3. salivă, bale.