biruitor, -oare s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f., adj. (Persoană, armată etc.) care biruie, care învinge; învingător. Și gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri (EMIN.). ◊ (subst.) Gingașa Ruxanda ajunse să fie parte biruitorului (C. NEGR.). ◊ Loc.vb. A ieși biruitor v. ieși. 2 s.m., s.f. (înv.) Stăpînitor. Domnul și biruitorul țării Moldovei (PRAV.). • sil. -ru-i-. pl. -ori, -oare. /birui + -tor.

BIRUITOR, -TOARE adj. sm. f. Care biruește: împăratul se întorcea ~ (ISP.); Ca un ~, cu pasul falnic Înainta ’n lumină (VLAH.).

BIRUITOR, -OARE, biruitori, -oare, adj. Care biruie, învinge (sau a biruit, a învins); învingător, victorios. Glorie muncii biruitoare, Țării Sovietelor, veșnică glorie! DEȘLIU, G. 55. Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Adverbial) Mînecuță... răsuflă biruitor: Știți că m-a numit. SADOVEANU, P. M. 230. ◊ (Substantivat) Gingașa Ruxanda ajunsese a fi parte biruitorului. NEGRUZZI, S. I 144. (Fig.) Pentru biruitorii ruinelor, Pentru secerătorii belșugului, Pentru cei de La coarnele plugului... DEȘLIU, G. 35. – Pronunțat: -ru-i-.

BIRUITOR, -OARE, biruitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care biruie; învingător. [Pr.: -ru-i-] – Din birui + suf. -(i)tor.

BIRUITOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care ține de biruințe; propriu biruinței; învingător; victorios; triumfător. Armată ~oare. [Sil. -ru-i-] /a birui + suf. ~tor

biruitór, -oáre adj. adj. și s. Învingător.

biruitor (desp. -ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitori; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoare

biruitor (-ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitori; adj. f., s. f. sg. și pl. biruitoare

BIRUITOR adj., s. v. victorios.

BIRUITOR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

BIRUITOR adj., s. cîștigător, izbînditor, învingător, triumfător, victorios. (~ într-o competiție.)

biruitor s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.