5 definiții pentru beleag
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
beleag sn [At: CANTEMIR, IST. 169 / Pl: ~uri / E: vsl бедеау] (Înv) Semn de recunoaștere Cf lozincă, parolă
BELEAG s. n. (Mold.) Consemn, parolă; semn de recunoaștere. Siliia cu toții di să strîngiia la tîrgu la Roman, unde era beleagul. URECHE, 102. Țoale pasările …, pentru asupra inorogului vînătoare, beleag și cuvînt își deaderă. CANTEMIR, IST. Etimologie: sl. bĕlĕgŭ. substantiv neutru
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de dante
- acțiuni
beleág n., pl. urĭ sau ege (bg. rus. bĭelĭeg, d. mong. bálgŭ, semn). Cant. Semn de recunoaștere. Ur. Tabără, loc de adunare.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
beleag (-guri), s. n. – (Înv.) Semn, marcă. Sl. bĕlĕgŭ (DAR). Este der. de la același cuvînt, beleaznă, s. f. (cicatrice), însă este greu de lămurit drumul urmat de împrumut; cf. mag. belezna „defect de țesătură”, rut. blyzna „cicatrice” (Pușcariu, Dacor., I, 225), rus. blizna „defect” (Bogrea, Dacor., III, 727), bg. bĕležka „semn”.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
beleag, beleaguri, s.n. (înv.) 1. semn de recunoaștere; parolă. 2. tabără.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |