beleag (-guri), s. n. – (Înv.) Semn, marcă. Sl. bĕlĕgŭ (DAR). Este der. de la același cuvînt, beleaznă, s. f. (cicatrice), însă este greu de lămurit drumul urmat de împrumut; cf. mag. belezna „defect de țesătură”, rut. blyzna „cicatrice” (Pușcariu, Dacor., I, 225), rus. blizna „defect” (Bogrea, Dacor., III, 727), bg. bĕležka „semn”.