AUTOUTILITARĂ, autoutilitare, s. f. Autovehicul pentru transportul unor cantități mici de mărfuri. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto²- + utilitar.

autoutilitară sf vz autoutilitar

AUTOUTILITARĂ, autoutilitare, s. f. Autovehicul pentru transportul unor produse de uz curent. [Pr.: a-u-to-u-] – Auto² + utilitar.

AUTOUTILITARĂ s.f. v. autoutilitar.

AUTOUTILITARĂ s. f. autovehicul pentru nevoile întreprinderilor și unităților comerciale. (după it. autoutilitaria)

autoutilitară s. f. Autovehicul, de obicei de capacitate mică, folosit pe trasee scurte pentru necesitățile întreprinderilor etc. ◊ „[...] a văzut în fața hotelului autoutilitara 21-PH-3097 [...], al cărei șofer își lua micul dejun la restaurant.” R.l. 18 VII 79 p. 2. ◊ „[...] s-au asimilat și fabricat primele autoutilitare destinate unităților de gospodărie comunală din orașele și municipiile țării.” R.l. 27 X 84 p. 5 (din auto2- + utilitar; cf. it. autoutilitaria; DEX, DN3)

autoutilitar sn [At: DN³ / P: a-u-to-u- / V: -ă sf / Pl: ~e / E: auto²- + utilitar] Autovehicul pentru transporturi curente.

AUTOUTILITAR s.n. Autovehicul mic folosit pentru nevoile întreprinderilor și unităților comerciale. [Var. autoutilitară s.f. [Et. incertă].

autoutilitară (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoutilitarei; pl. autoutilitare

autoutilitară (a-u-) s. f., g.-d. art. autoutilitarei; pl. autoutilitare

autoutilitară s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autoutilitarei; pl. autoutilitare