arșic sn [At: (a. 1742) GHICA, ap. HEM / V: -ă sf, (reg) așic / E: tc aşik] 1 (La vite) Os al articulației de deasupra copitelor. 2 Os al genunchiului la picioarele de dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit la un joc de copii. 3 (Lpl; șîs De-a – ele, rar în – e sau cu – e) Joc de copii în care se aruncă arșicele (2) (înspre un cerc trasat pe pământ) astfel încât acesta să cadă într-o anumită poziție Si: cioacă, țigănească, perghel, cățea, țuțuiu, de-a scoasa, de-a armașul, în trei armene, (Trs; Mun) capre, (Mol) gioale.

ARȘIC (pl. -ice, -ici) sn. 1 🫀 Unul din cele șapte oscioare ale glesnei, astragal ¶ 2 🎲 Oscior de la încheietura genunchilor picioarelor dinapoi ale mieilor sau caprelor și cu care se joacă copiii; părțile lui sînt numite: „om” sau „spate”, „gaură” sau „burtă”, „beiu” sau „împărat”, „siciu” sau „armaș”, etc. (🖼 229): averea noastră în ~e se suia într’o vreme pînă la două mii (I.-GH.); jocul ~elor, în ~e sau de-a ~ele [tc. ašyk].

ARȘIC, arșice, s. n. Os al articulației piciorului, deasupra copitelor, la vite; os al articulației genunchiului la picioarele dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit (după ce a fost curățat și uneori vopsit) la un. joc de copii (v. gioală, capră). Lăsat-au țincii jocul de arșice Și-aleargă după cuie și mistrii. DRAGOMIR, în POEZ. N. 198. Să mai știți iarăși că basmele ce am să vă povestesc sînt numai pentru băieți și codane, pentru flăcăiandri și fetișcane. Copiii mai pot juca încă la arșice. Le va veni însă și lor vremea să le asculte. ISPIRESCU, U. 2. Teodoros era meșter de frunte In toate jocurile de copii. Reputația lui de giolar era mare de la Antim pînă în Lucaci, averea noastră în arșice se suia într-o vreme pînă la două mii, tot capre curățite în var și îngropate în pămînt în donițe. GHICA, S. 300. Băieții azvîrleau cu mingea și cu arșicele, iar fetițele cele mici se jucau de-a ascunsele. FILIMON, la HEM. – Variantă: arșică (G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 332) s. f.

ARȘIC, arșice, s. n. Os al articulației piciorului deasupra copitelor la vite; os al articulației genunchiului, la picioarele de dinapoi ale mieilor și caprelor, folosit la un joc de copii; p. ext. (la pl.) numele jocului de copii la care se folosesc aceste oase. [Var.: arșică s. f.] – Tc. așık.

ARȘIC ~ce n. 1) (la vite) Os al articulației piciorului care se află deasupra copitelor. 2) Os al articulației genunchiului la picioarele de dinapoi ale mieilor sau caprelor. 3) la pl. Joc de copii la care se folosesc aceste oase. /<turc. așik

arșic m. și n. (pl. arșici și arșice) 1. osul piciorului numit astragal; 2. oscior dela încheietura piciorului mieilor din care copiii își fac un fel de joc. [Turc. AȘYK, oscior].

arșíc m. și n., pl. e (turc. ašyk). Osișor de la picĭoarele de din apoĭ ale meilor și cu care se joacă copiiĭ. – E masc. în Mold. și n. în Munt. Are patru fețe: domn (în formă de S), armaș (opus domnuluĭ), pîne saŭ om bun (partea unflată) și hoț saŭ om răŭ (scobitura). V. zar.

arșică sf vz arșic

așic sn vz arșic

BURTĂ (pl. -ți, ‼ -te) sf. 1 🫀 familiar pop. Partea corpului (la om și la animale) în care se află stomacul și intestinele, pîntece: durere de ~; calul fugea de da cu burta de pămînt ISP.; parcă ar fi ras o ~ de șalău DLVR.; proverb: are ochii mai mari decît burta, se zice despre cineva foarte lacom, care ar dori să înghită mai mult decît poate; ~ de popă, care e obicinuit să mănînce și să bea mult; a face burta butie și gura pîlnie, a bea fără măsură (despre un bețiv); a sta cu burta la soare, a sta culcat pe spate, trîndăvind; burta omului n’are fereastră, să se vază ce e în ea, omul poate să mănînce orice și oricît, nu-l știe nimeni, se zice mai ales despre aceia cari fac economie la mîncare, ca să fie mai bine îmbrăcați; e cu burta mare, e borțoasă, cu borțul la nas ¶ 2 Pielea abdomenului (la animalele bovine): ciorbă de ~ ¶ 3 pr. anal. Partea rotunjită, umflată, mai ridicată a unui lucru; rotunjime, ridicătură: se bagă bețișorul prin ambele găuri ce au străbătut nuca din ~ în ~ ISP.; burta butoiului; sfoara zmeului face ~, cînd nu e bine întinsă, fiind prea grea; apa... ocolind în șuvițe argintii burțile de pietriș DLVR.; și ARȘIC 3 ¶ 4 familiar BURTĂ-VERDE sm. Burghez (termen de dispreț) ¶ 5 Burtă-verzime sf. col. Burghezii (în înțeles disprețuitor).

OM¹ (pl. oameni) sm. 1 Singura dintre ființele organizate înzestrată cu graiu și rațiune: Dumnezeu a creat pe ~ după chipul și asemănarea sa ¶ 2 Ființa omenească din punctul de vedere al însușirilor ei bune sau rele, ori ținînd seama de anumite particularități ale ei care o disting de altele: era un ~ ca toți oamenii, atîta numai că avea dinții de oțel (I.-GH.); ~ bun, rău, milostiv, mare, mic, tînăr, bătrîn, bogat, sărac, de treabă, cinstit, necinstit, stricat, etc.; ~ul lui Dumnezeu, om foarte de treabă, fără păcate: afară din slujbă era omul cel mai plăcut, sufletul cel mai bun și mai milostiv, ~ul lui Dumnezeu, cum s’ar zice (I.-GH.); a face din ~ neom 👉 NEOM; un ~ de nimic 👉 NIMIC I 2; (P); să vorbească și nea Ion, că și el e ~, se zice cînd se amestecă în vorbă și cîte unul mai prost și spune o neghiobie ¶ 3 Persoană cu calități deosebite, om de treabă, cum se cade: odinioară Giaba-Efendi fusese ~ ca toți oamenii (DLVR.); (P): ce folos că tată-tău a fost domn, dacă tu nu ești ~? se zice cuiva care se laudă cu neamul din care se trage sau căruia i se reproșează faptul că părinții lui au fost oameni considerați, pe cînd el înșuși n’are nici o valoare; (P): haina face pe ~; un ~ și jumătate 👉 JUMĂTATE1; (P); Țiganul, pînă nu fură, nu se ține ~; a-și găsi, a~și afla ~ul, a da peste unul mai tare, mai priceput, etc. care să-l poată birui; a da peste unul mai slab, mai nepriceput, etc. care să se lase a fi biruit, înșelat, etc.: vrei să mă îngrozești ca pe un copil, dar nu ți-ai găsit ~ul, vere (ALECS.) ¶ 4 Cel ce a trecut de vîrsta copilăriei: acum nu mai ești copil, ești ~ în toată puterea cuvîntului sau în toată firea ¶ 5 Bărbat (în opoz. cu „femeie”): m’am întîlnit cu un ~ ¶ 6 Ⓟ Bărbat, soț: ~ul meu; cîte o gospodină se ivește, foarte în treabă cu ale casei, pe cînd ~ul ei lucrează la cîmp (IRG.) ¶ 7 După concepția poporului, Țiganul nu e om ca toți oamenii; de aceea zice: erau acolo doi oameni și un Țigan ¶ 8 Acela care este sub ordinele altuia, soldat, lucrător, om cu leafă, etc.: generalul acesta are sub comanda lui zece mii de oameni; cîți oameni au venit astăzi la lucru? ¶ 9 De către ~, din stînga (vorb. de roatele carului sau plugului, de calul sau boul înhămat sau înjugat): cotiuga are o roată mai mică, de către ~ (PAMF.) ¶ 10 Întrebuințat în foarte multe expresiuni cu înțelesul general de „cineva”; (P): nu e după cum vrea ~ul, ci după cum poate; hainele nu fac pe ~ mai de treabă ¶ 11 Între două prepoziții, se ia cu înțelesul de „unul... altul”: se ridică o negură... de nu se vedea ~ cu ~ (ISP.); (P): rîde ~ de ~ și dracul de toți; (P): umblă din loc în loc ca căscatul din ~ în ~ ¶ 12 pl. Oamenii, lumea; ca oamenii, cum se cuvine, cum se cade, de treabă, cuviincios: dă și o farfurie de acolo, și niște furculițe, să mîncăm ca oamenii (VLAH.); de sau din oameni, de bună condiție, de familie bună, de neam: se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare (CAR.); a ieși la oameni, a se căpătui, a ajunge în rîndul oamenilor cu stare, cu rost, considerați: pe dînsul l-au slujit norocul, au ieșit la oameni, și eu... tot la casa boieriului, tot ciocoiu (ALECS.) ¶ 13 🎲 Partea cocoșată a arșicului (cu care se joacă copiii) opusă găunăturii 👉 ARȘIC2 ¶ 14 💫 OMUL, numele popular al constelațiunii boreale pe care o denumesc astronomii Hercule (🖼 3429) [lat. homo].

arșic s. n., pl. arșice

arșic s. n., pl. arșice

arșic s. n., pl. arșice

arșic (arșice), s. n. – 1. Os, astragal, folosit la un joc de copii. – 2. (pl.) Numele jocului de copii la care se folosește arșice. – Var. (rar) așic. Mr. așic. Tc. așik (Șeineanu, II, 26; Lokotsch 124; Th. Capidan, Le jeu aux osselets chez les Roumains, les Slaves et les Albanais, REB, I, 217-31); cf. alb. a(r)sik, bg. asik, sb. arsik. – Der. arșicar, s. m. (jucător de arșice).

a face arșice expr. a face fărâme / țăndări; a distruge.

arșice s. n. pl. țăndări

ARȘIC s. 1. (ANAT.) (Mold.) gioală. (~ de miel.) 2. (la pl.) (pop.) capre (pl.), (Mold.) gioale (pl.). (Jocul de ~e.)

ARȘIC s. 1. (ANAT.) (Mold.) gioală. (~ de miel.) 2. (la pl.) (pop.) capre (pl.), (Mold.) gioale (pl.). (Jocul de ~.)