ACULTURAȚIE s. f. Preluare de către o comunitate a unor elemente de cultură materială și spirituală sau a întregii culturi a altei comunități aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare. – Din fr. acculturation.

aculturație sf [At: DEX² / E: fr acculturation] Preluare de către o comunitate a unor elemente de cultură sau a întregii culturi a altei comunități aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare.

ACULTURAȚIE s. f. Preluare de către o comunitate a unor elemente de cultură materială și spirituală sau a întregii culturi a unei comunități aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare. – Din fr. acculturation.

ACULTURAȚIE s.f. Ansamblul transformărilor care au loc într-un grup social (privind felul de a munci și gîndi, de a se comporta și judeca etc.) ca urmare a unui contact permanent cu un alt grup social mai mare. [Gen. -iei. / < engl. acculturation].

ACULTURAȚIE s. f. complex de transformări care au loc în planul culturii ca urmare a contactului între grupuri sociale având culturi deosebite; adaptare a unui individ (grup) la o nouă cultură. (< fr., engl. acculturation)

ACULTURAȚIE ~i f. Totalitate a transformărilor culturale pe care le suferă un grup social în contact cu altul mai mare. /< engl. acculturation, germ. Akkulturation

aculturație (desp. -ți-e) s. f., art. aculturația (desp. -ți-a), g.-d. aculturații, art. aculturației

aculturație (-ți-e) s. f., art. aculturația (-ți-a), g.-d. aculturații, art. aculturației

aculturație s. f. (sil. -ți-e), art. aculturația (sil. -ți-a), g.-d. art. aculturației; pl. aculturații