bucșă s.f. (tehn.) Manșon metalic montat între două piese asamblate rigid sau între două piese în mișcare relativă, pentru a le proteja; bucea. • pl. -e. /<germ. Buchse, pol. buks.

bucșă, pl. bucșe

BUCȘĂ subst. ( = bucéa) sau < buca + suf.-șa (după Drăganu, DR VII). 1. Bucșa b. (16 B V 44); – fam. (17 B II 163); Bucșă (P Gov f° 12). și s. 2. Bucșan, am., mold. (Ins 325; Sd XXI);-a f., țig. (Gorj 219); -i s; Bucșănescu, (Ard II; Sd VIII); -l, Ion (IO 170); Bucșenescu, B., 1688 (D Buc). 3. Bucșă (Dm; Ard; Giur 147; Gorj); – boier (Cat; 17 B I 297, III 371; – fam., mold. (C Bog); alte derivate moldovenești (ib. p. 389 n. 9). 4. Bucșe (13 – 15 B 195; 16 B V 44); – erei. pren. (P⁴); – S., mold., act. 5. Bucșea (Hur); – călăraș 1655 (Sd IV 42); Bucș/ești, -enești ss.; -ănescu (Î Div); Bucșinescu (Arh); Bucșoaia s.