țurcan¹ sm [At: DELAVRANCEA, S. 261 / Pl: ~i / E: țurcă² + -an] (Rar) Locuitor de la munte care se ocupă cu creșterea oilor țurcane² (1).

țurcan², ~ă [At: (a. 1784) IORGA, S. D. VII, 235 / V: (reg) țâr~, tur~, tiur~ / Pl: ~i, ~e, (reg) ~căni / E: nct] 1-2 smf, a (Rasă de oi) cu lână lungă, aspră și cu firul gros. 3 smf Oaie care face parte din rasa țurcană (1). 4 sf (Olt) Oaie cu lâna creață. 5 a (D. lână) Care este obținut de la oi țurcane² (2). 6 sf Căciulă mare și mițoasă făcută din blană de oaie țurcană² (2) Si: țurcă² (2). 7 a (Reg; îs) Mere ~e Numele unei varietăți de mere nedefinite mai îndeaproape.

ȚURCAN I. adj. 🐑 Se zice despre o varietate de oi de rînd, cu lîna lungă, groasă și aspră: berbec ~, oaie ~ă (🖼 5149): lînă ~ă, lînă de la aceste oi: nădragii, recălele, ciorapii, țoalele... sînt făcute... din postav țesut din lînă ~ă, bîrsană și țigaie (PĂC.). II. sm. Berbec țurcan. III. ȚURCANĂ (pl. -ne) sf. 1 🐑 Oaie țurcană ¶ 2 🎩 = ȚURCĂ¹: de sub ~ cădeau plete mărunte (UR.) [comp. ȚURCĂ¹]

ȚURCAN¹, țurcani, s. m. Om de la munte care se ocupă, cu creșterea oilor țurcane. Ghicitoare, pe care n-a dovedit-o nici ciobanii, nici mocanii, nici țurcanii, nici ițanii. DELAVRANCEA, S. 261.

ȚURCAN¹ ~i m. înv. Persoană care se ocupă de creșterea oilor. /țurcă + suf. ~an

tiurcan, ~ă smf, a vz țurcan

țârcan, ~ă a, smf vz țurcan²

țurcan¹ adj. m. (berbec ~), s. m., pl. țurcani; adj. f., s. f. țurcană (oaie ~), pl. țurcane

țurcan² (persoană) (rar) s. m., pl. țurcani

țurcan² (persoană) (rar) s. m., pl. țurcani

țurcan (persoană) s. m., pl. țurcani