13 definiții pentru țiu (interj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚIU1 interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. 2. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

ȚIU1 interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. 2. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

țiu2 [At: (sec. XVII) ROSETTI, B. 59 / V: (reg) țâu / Pl: (6) ~ri / E: fo] 1 i (Și cu vocalele „u”, „i” prelungite) Cuvânt care redă un sunet prelung și ascuțit, cu rezonanță metalică. 2 i (Cu „u” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs în interiorul unei cavități prin pătrunderea puternică a unui curent de aer. 3 i (Îf țâu) Sunet produs în interiorul urechii, spontan sau printr-o lovitură de palmă. 4 i (Și cu „u” prelungit; are) Cuvânt care imită strigătul unor păsări. 5 i (Buc) Cuvânt care redă un strigăt de durere Si: chiu (1). 6 sn (Reg) Clopot la gâtul animalelor.

țiu3 [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, ți sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc2, stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă1. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot1. 17 sn (Mol; pan) Cucui1 (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig1, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig1 (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

ȚIU1 interj. (De obicei repetat) Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. Țiu, țiu, țiu, murgule, zboară Pîn’ la verde dumbrăvioară. ALECSANDRI, P. P. 248.

ȚIU interj. 1) (se folosește pentru a reda un sunet ascuțit și prelung cu rezonanță metalică). 2) (se folosește pentru a imita strigătul unor păsări). /Onomat.

3) țiŭ interj. care arată țiuitu. – În est țîŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

țiu2/țiu-țiu interj. [pron. țiŭ/țiŭțiŭ]

țiu/țiu-țiu interj.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țiu interj. – Imită zgomotul vibrației sau al flexiunii, al încovoierii. – Var. țîu, și der. Creație expresivă, cf. fiu.Der. țiu, s. n. (secure mică; daltă); țiui, vb. (a șuiera, a fluiera, a vibra; a suna; a zornăi; a hurui, a bîzîi în urechi), var. ciui, cf. it. ciuire „a chițăi șoarecii”; țiuitură, s. f. (fluierat, șuierat); țiuit, s. n. (șuierat); țiuitoare, s. f. (hîrîitoare, huruitoare); țîu, s. n. (Banat, talangă).

Intrare: țiu (interj.)
țiu2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • țiu
țiu-țiu interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țiu-țiu
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țiuinterjecție

adesea repetat
  • 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. DEX '98 DEX '09
  • 2. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Țiu, țiu, țiu, murgule, zboară Pîn’ la verde dumbrăvioară. ALECSANDRI, P. P. 248. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.