țenchi³ sn [At: SIMION DASC., LET. 105 / Pl: ~uri / E: ns cf țeh²] 1 (Înv) Semn care marchează hotarul unui teritoriu. 2 (Înv; pex) Hotar. 3 (Înv; îe) A umbla din ~ în ~ A umbla din loc în loc după ceva. 4-5 (Înv; îe) A umbla în ~ după (ceva sau cineva) A căuta cu orice preț a obține ceva (sau a găsi pe cineva) de care e mare nevoie. 6 (Mun; Olt; îe) A da din ~ în ~ A se zbate pentru a ieși dintr-o situație dificilă. 7 (Îe) A pune ~ (sau ~ul) (unui lucru, unei situații) A face să înceteze. 8 (Înv; fig) Perioadă a vieții. 9 (Înv; fig) Sfârșit al vieții. 10 (Îrg) Semn făcut pe un vas în locul până unde ajunge vinul Si: (înv) țanc² (7), țăncușă (4). 11 (Îrg; îe) A lua ~ de la un vas A măsura cu țancul² (1) cantitatea de lichid dintr-un vas. 12 (Înv) Scop.

țenchi⁴ s [At: ALR I, 1726/552 / Pl: ? / E: fo] (Mol; îe) A da în ~ A închina cu paharul, ciocnind.

țenchi¹ sm [At: PAMFILE, J. III, 29 / E: nct] (Csnp) Numărul 5 în formulele de eliminare la jocurile de copii.

ȚENCHI s. n. v. țeanchi.

ȚEANCHI s.n. (Mold.) 1. Semn care marchează hotarul unui teritoriu; graniță, hotar. Acesta Mahomet Țara Muntenească și Machidonia au supus șt țenchiul sau hotarul turcesc . . . l-au mutat. URECHE; cf. CANTEMIR, HR. ◊ Fig. Precum prieteșugul, așe neprieteșugul hotarăle și țenchiurile sale are. CI, 176. ♦ Limită de timp. Strîmtoarea vremii și mai vîrtos lipsa unor istorici foarte de treabă țenchiu sfîrșitului mi-au abătut. CANTEMIR, HR. ◊ Loc. vb. A pune țenchi(ul) = a face să înceteze. De vom avea zile și nu va hi pus preavecinicul sfat puternicului Dumnedzău țării aceștiia țenchi și soroc de sfirșire. M. COSTIN; cf. AXINTE URICARIUL; CANTEMIR, HR. ♦ Sfîrșitul vieții, soroc. I-au tăiat capul . . . Așa au petrecut lancul-Vodâ țenchiul său. URECHE; cf. M. COSTIN. 2. Țintă, scop. Țeanchiul cel ce din a lor cuconie a agiunge siliia să agiungă. CD 1698, 16^r. Că omul ... în puține lucruri de la țenchiu poate rătăci. NCCD, 287; cf. CANTEMIR, IST.; CANTEMIR, HR.; CD 1770, 13^v. ◊ Fig. Mai aproape de țenchiul voroavei meăle să mă lipesc. CANTEMIR, IST. Variante: țănchi (CD 1770, 18^v), țenchi (URECHE; M. COSTIN; CANTEMIR, IST.; CANTEMIR, HR.; AXINTE URICARIUL). Etimologie necunoscută. Cf. sîmcea; pravăț (1), proașcă (3); v i g.

ȚENCHI s. v. ciocârlie.

țenchi s. v. CIOCÎRLIE.

țenchi (-i), s. m. – 1. Porumb. – 2. Plantă graminee, Triticum monococcum. Mag. tengeri „porumb” (Tiktin; Candrea).

țenchi s.n. (înv.) 1. semn de graniță. 2. limită, sfârșit. 3. scop, țel.