ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.

țar sm [At: NECULCE, L. 159 / V: (îvr) țear / Pl: ~i / E: slv царь, rs царь] 1 Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave. 2 Persoană care purta titlul de țar (1). 3-4 (Îvr) (Persoană care purta) titlul de împărat.

*ȚAR sm. 🛡 Titlul împăratului Rusiei, adoptat mai tîrziu de regele Bulgariei și de al Muntenegrului [vsl.].

ȚAR, țari, s. m. Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.

ȚAR, țari, s. m. Titlu dat împăraților Rusiei și regilor Bulgariei și ai Muntenegrului de la începutul evului mediu.

ȚAR s. m. titlu dat vechilor împărați ai Rusiei și vechilor suverani ai sârbilor și bulgarilor. (< rus. țar)

ȚAR ~i m. ist. (în Rusia și în alte state slave; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran; împărat; rigă; rege. /<rus. țar, sl. țaru

Țar m. titlul împăratului Rusiei, al regilor Bulgariei (dela 1908) și Muntenegrului (dela 1910). [Nume de aceiaș origină cu Cezar].

țar m. (rus. carĭ, d. got. káisar, care vine de la lat. Caesar, care se pronunța Káisar în ainte de Hr. V. chesar). Împărat rusesc.

țear sm vz țar

țar s. m., pl. țari

țar s. m., pl. țari

țar s. m., pl. țari

țar (-ri), s. m. – 1. (Înv.) Împărat. – 2. Monarh slav. Sl. carĭ, din mgr. ϰαισαρ. – Der. țarevici, s. m. (fiu de țar), din rus. carevič; țarină, s. f. (nevastă de țar, împărăteasă rusă), din rus. carica; Țarigrad, s. m. (Constantinopol), înv., din sb. Carigrad.