țaĭc (Munt. est) n., pl. urĭ, și țáĭcă (Mold. sud) f., pl. e (cp. cu germ. teig, aluat). Ferment, drojdie de bere, substanță care face să dospească aluatu. V. plămădeală.

țaic, țaicuri, s.n. – (reg.) 1. Drojdie (în Săpânța) (ALRRM, 1971: 522). 2. Cantitate mică de aluat dospit. – Din magh. cájg (MDA); comp. cu germ. Teig „aluat” (Scriban).

țaic, -uri, (țaică, în Mold.), s.n. – 1. Drojdie. Atestat în Săpânța. (ALR 1971: 522). 2. Cantiate mică de aluat dospit. – Din magh. cájg (MDA).