8 definiții pentru șuteală

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șutea1 sf [At: BL II, 189 / Pl: ~eli / E: șuti1 + -eală] (Arg) Hoție (2).

șutea2 sf [At: ANON. CANTAC., CM I, 93 / V: (reg) ~tule~ (Pl: ~eli) / Pl: ~ele, ~eli / E: nct] (Îrg) 1 Lingușeală. 2 Înșelăciune.

ȘUTEALĂ s.f. (ȚR) Lingușeală, măguleală; ademenire. El cu multe amăgele și șuteale și cu greale jurămînturi să lega cu boiarii carii era de acel neam că nu-i va omori, nici nu le va face nice o nevoie. N 1682, 19v. Și voi, bărbaților, nu vă plecareți șutealelor muierilor voastre. C 1688, 421r; cf. ANON. CANTAC.; N 1727, 156r. Etimologie necunoscută. Vezi și șutili, șutilire, șutilitor. Cf. pohlibuitură, șutilire.

șuteálă f., pl. elĭ, vechĭ ele (d. a *șuti, rus. šutitĭ, a glumi; bg. šutĭy se, a-șĭ bate joc). Vechĭ. Amăgire, înșelăcĭune. V. șoșcală.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘUTEA s. v. furat, furătură, furt, hoție, pungășeală, pungășie.

șutea s. v. FURAT. FURĂTURĂ. FURT. HOȚIE. PUNGĂȘEALĂ. PUNGĂȘIE.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

Intrare: șuteală
șuteală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șutea
  • șuteala
plural
  • șuteli
  • șutelile
genitiv-dativ singular
  • șuteli
  • șutelii
plural
  • șuteli
  • șutelilor
vocativ singular
plural
șutuleală
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.