ȘUTEALĂ s.f. (ȚR) Lingușeală, măguleală; ademenire. El cu multe amăgele și șuteale și cu greale jurămînturi să lega cu boiarii carii era de acel neam că nu-i va omori, nici nu le va face nice o nevoie. N 1682, 19^v. Și voi, bărbaților, nu vă plecareți șutealelor muierilor voastre. C 1688, 421^r; cf. ANON. CANTAC.; N 1727, 156^r. Etimologie necunoscută. Vezi și șutili, șutilire, șutilitor. Cf. pohlibuitură, șutilire.