șuchet a. Mold. răutăcios, nebunatic: par’că ești șuchet. [Cf. șuiu].

șuchét, -tă adj. (ung. süket, siket, surd). Est. Cam nebun, zevzec, într’o parte. – În vest deșuchĭat.

șuchet, adj. – (reg.) Năucit, buimăcit; nebun, smintit: „Dacă o văzut că fecioru este prea șuchet, nu mai stăteau de vorbă cu el” (Bilțiu, 1999: 314). – Din magh. süket, siket „surd” (Scriban, MDA).

șuchet, adj. – Năucit, buimăcit; nebun, smintit: „...Dacă o văzut că fecioru este prea șuchet, nu mai stăteau de vorbă cu el” (Bilțiu 1999: 314). – Din magh. süket „surd” (Pușcariu, Scriban).