2 definiții pentru știuc
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ȘTIUC s.n. (Olt., Trans. S) Bucată, parte dintr-un întreg. B: Să mănînce cu bună rînduială la vremea lui, nu cu pornire și cu pripă, nici deodată știucul mare și neamestecat. MD1, 131r. C: Odinioară era un corb într-un copaci și ținea în gură un știuc de caș. FL. D 1693, 26r. Ceale cinci știucuri de lămîie într-însa pusă însămnează ceale cinci rane a lui Hristos. PP, 136r. Etimologie: germ. Stück. Vezi și știuculeț. Cf. d ă r a b.
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
știuc (-ci), s. m. – Bucată, fărîmă. Germ. Stück (Mîndrescu, 91; Gáldi, Dict., 196).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: știuc
știuc substantiv masculin
substantiv masculin (M13) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)