știrb, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 271 / Pl: ~i, ~e / E: vsl *штрьвъ, bg шърб] 1-2 smf, a (Ființă) căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți Si: (rar) știrbit (1-2), (reg) știolfăit² (5), știrboc, știrbocit. 3 sf (Mtp; îs) ~a-baba-cloanța Vrăjitoare bătrână și urâtă. 4 sf (Pop; îas) Femeie bătrână și rea. 5 a (Pop; îcs) ~a-baba- cloanța (roade tărăboanța) Joc de cuvinte care se spun în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 6 a (D. obiecte, mai ales d. vase) Fără (o bucățică din) margine Si: ciobit (1), știrbit (3). 7 a (D. instrumente tăioase) Cu părți din tăiș rupte Si: știrbit (4). 8 a (D. instrumente tăioase) Cu tăișul tocit Si: știrbit (5). 9 a (Pex; șfg) Care este incomplet Si: ciuntit, trunchiat, știrbit (6).

ȘTIRB adj. 1. Știrbu; -l ard., 1630 (Paș). 2. Știrban (16B I 102); – D.(AO VIII 296). 3. + Șerban: Șterban, mold. (RI X254); Știrban buc., act. 4. Știrbea (Ard II 174). 5. Șterbeai Radul (Sd XI 101); Știrbei s. olt.; Știrbei, Cernica, boier olt. strămoș al fam. cu acest nume. Știrbeț (16 A1195); – Laslo, 1465 (Ț-Rom 263); Știrbăți s. (Sd XVI).