înțepușat, ~ă a [At: DOSOFEI, V. S. 108/1 / V: (reg) ~poș~, ~țâpoșăt / Pl: ~ați, ~e / E: înțepușa] 1 Împuns cu țepușa. 2 (D. gura sacului) Găurit cu țepușa pentru a putea fi legat. 3 (Pex) Legat. 4 (Fig; d. părul de pe cap) Ridicat ca țepușele. 5 (Îs) Coamă -ă Coamă cu păml ridicat în sus ca țepușele.

înțâpoșăt a vz înțepușat

înțepoșat, ~ă a vz înțepușat

înțepușa [At: DOSOFTEI, V. S. 223/2 / V: ~poșa / Pzi: ~șez / E: în- + țepușă] 1 vt A împunge cu țepușa. 2 vt A împunge gura unui sac cu țepușa pentru a putea fi legat. 3 vt (Pex) A lega. 4 vi (Fig; d. părul de pe cap) A se ridica în sus ca țepușele. 5 vr (Pop) A se înțepeni (9).

înțepușéz v. tr. (d. țepușă). Pun țepușa la gura saculuĭ (ca să-l strîng).

înțepușa (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțepușează, 1 pl. înțepușăm; conj. prez. 3 să înțepușeze; ger. înțepușând

înțepușa vb., ind. prez. 1 sg. înțepușez, 3 sg. și pl. înțepușează, 1 pl. înțepușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înțepușeze; ger. înțepușând

înțepușat, înțepușată, adj. (reg.) 1. împuns, înțepat cu țepușa. 2. (despre gura sacului) legat. 3. (despre părul capului) ridicat în sus ca țepușele. 4. înțepenit în fața cuiva, proțăpit.

înțepușa, înțepușez, vb. I (reg.) 1. a împunge cu țepușa. 2. a împunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre părul capului) a se ridica în sus, a se scula, a se face măciucă. 4. (refl.) a lua o atitudine dârză în fața cuiva, a se înțepeni (în fața cuiva).