înșurubare sf [At: lOANOVICI, TEHN. 328 / V: ~upa~ / Pl: ~bări / E: înșuruba] 1 Fixare a unei piese cu ghivent în locașul ei Si: înșurubat¹ (1). 2 Strângere a unui șurub prin învârtire pentru a fixa ceva Si: înșurubat¹ (2). 3 Asamblare a două piese prevăzute cu ghivent Si: înșurubat¹ (3). 4 Strângere de jur-împrejurul cuiva Si: înșurubat¹ (4). 5 Ținere din scurt a cuiva Si: înșurubat¹ (5). 6 Potrivire.

ÎNȘURUBARE, înșurubări, s. f. Acțiunea de a (se) înșuruba. Înșurubarea unui bec.

înșurupare sf vz înșurubare

înșurubare s. f., g.-d. art. înșurubării; pl. înșurubări

înșurubare s. f., g.-d. art. înșurubării; pl. înșurubări

înșurubare s. f., g.-d. art. înșurubării; pl. înșurubări

ÎNȘURUBARE s. (TEHN.) strângere, strâns. (~ piuliței.)

ÎNȘURUBARE s. strîngere, strîns. (~ piuliței.)