opțiuni
  • info

9 definiții pentru înălțător (s.n.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNĂLȚĂTOR, -OARE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

ÎNĂLȚĂTOR, -OARE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

înălțător, ~oare [At: IORGA, L. I, 494 / Pl: ~i, ~oare / E: înălța + -ător] 1 a Care ridică la înălțime. 2 a (Fig) Care ridică la o stare morală superioară. 3-4 smf, a (Nob) (Persoană) care face să se ridice clădiri, monumente etc. Si: arhitect, ctitor. 5-6 smf, a (Persoană) care ridică în rang pe cineva. 7-8 smf, a (Persoană) care laudă pe cineva. 9 sn Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la armele de foc, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru lovirea țintei.

ÎNĂLȚĂTOR1, înălțătoare, s. n. Dispozitiv la puști, la mitraliere și la piesele de artilerie, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta.

ÎNĂLȚĂTOR2 ~oare n. (la armele de foc) Dispozitiv folosit la vizarea obiectivului ochit. ~ de tun. /a înălța + suf. ~ător

înălțătór, -oáre adj. Fig. Sublim, impunător: spectacul înălțător. S. n., pl. oare. Aparat adaptat la țeava puștiĭ (la mijloc, nu la vîrf) care servește la ochit la distanțe marĭ (V. cătare).

ALUNECĂTOR (pl. -toare) sn. ⚔️ Parte a înălțătorului unei arme consistînd dintr’o bucată de oțel și cu ajutorul căreia putem fixa, după locul pe care i-l dăm, distanța la care trebue să tragem (👉 ÎNĂLȚĂTOR) [aluneca].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înălțător2 s. n., pl. înălțătoare

înălțător2 s. n., pl. înălțătoare

înălțător s. n., pl. înălțătoare

Intrare: înălțător (s.n.)
înălțător2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înălțător
  • ‑nălțător
  • înălțătorul
  • înălțătoru‑
  • ‑nălțătorul
  • ‑nălțătoru‑
plural
  • înălțătoare
  • ‑nălțătoare
  • înălțătoarele
  • ‑nălțătoarele
genitiv-dativ singular
  • înălțător
  • ‑nălțător
  • înălțătorului
  • ‑nălțătorului
plural
  • înălțătoare
  • ‑nălțătoare
  • înălțătoarelor
  • ‑nălțătoarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înălțător, înălțătoaresubstantiv neutru

  • 1. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
etimologie:
  • Înălța + sufix -ător. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.