înnădit¹ sn [At: DA ms / S și: înă~ / Pl: ~uri / E: înnădi] 1-12 Înnădire (1-12).

înnădit², ~ă a [At: I. IONESCU, C. 167/14 / S și: înă~ / Pl: ~iți, ~e / E: înnădi] 1 La care s-a adăugat o bucată de același fel prin lipire sau coasere, pentru a fi mărit. 2 (Spc; d. unelte din fier) La care s-a adăugat o parte, prin sudare sau călire. 3 (Șfg) Cârpit prin improvizare. 4 Antrenat la vorbă. 5 (D. oameni) Care a început o relație intimă cu cineva. 6 (D. pești) Care s-a obișnuit să vină la mâncarea ce i s-a dat cu puțină vreme înainte. 7 (D. oameni) Care s-a obișnuit cu ceva bun. 8 (D. oameni) Care a fost atras spre ceva. 9 (D. oameni) Care s-a aprins la ceartă. 10 (D. oameni) Care s-a obișnuit să meargă prea des undeva. 11 (D. oameni) Care s-a obișnuit să facă ceva nepermis. 12 (Spc; d. lucrări științifice) Realizat prin compilație.

ÎNNĂDIT, -Ă, înnădiți, -te, adj. Împreunat sau îmbinat cu o bucată (de același fel) cusută, înnodată, sudată etc. pentru a deveni mai mare, mai lung. Cearșafuri înnădite. ▭ Din pielcea neargăsită De la trei oi înnădită. TEODORESCU, P. P. 620.