înieptare sf [At: MOLDOVAN, Ț. N. 385 / Pl: ~tări / E: îniepta] (Reg; rar) 1 Repezire. 2 Avânt. 3 Opintire.

îniepta [At: LB / Pzi: îniept / E: ml injecto, -are] (Reg; rar) 1-2 vtr A (se) repezi. 3 vr A-și lua avânt. 4 vr A se opinti.

ÎNIEPTA, îniept, vb. I. Refl. (Regional) A se repezi, a-și lua avînt, a se azvîrli; a se opinti. Se zvîrcoliră și se-nieptară și se trudiră... dar nu era chip să se-nvingă. RETEGANUL, P. III 60. – Pronunțat: în-iep-.

înĭépt și -éz (mă) v. refl. (lat. injectare, a arunca în. V. injectez și aĭept). Trans. (Pop. orĭ fabricat?). Mă zbat, mă zbucĭum: s’a zbătut, s’a înĭeptat și a căzut în șanț (Agr. Înt. 153, 34 și 133), se zvîrcoliră și se înĭeptară (Ret. 3, 60).

!îniepta (a ~) (reg.) (î-niep-/în-iep) vb., ind. prez. 1 sg. îniept, 3 îniaptă

îniepta vb. (sil. -iep-), ind. prez. 1 sg. îniept, 3 sg. și pl. îniaptă

îniepta (înieptat, înieptat), vb. – A arunca, a lansa. Lat. iniectāre (Candrea-Dens., 865; DAR); după Tiktin și Pascu, Beiträge, 17, de la aiepta, cu schimbare de pref. Cuvînt rar, înv.

ÎNIEPTA, îniept, vb. I. (Rar și înv.) Tranz. A arunca, a (a)zvîrli. (din lat. iniectare (Candrea-Densușianu; DAR); după Tiktin și Pascu, din aiepta, cu schimbarea prefixului)

înieptare, s.f. (reg.) opintire, împingere.

îniepta, înieptez, vb. I (reg.) 1. a (se) repezi, a (se) împinge, a (se) arunca cu năvală, a (se) aiepta. 2. (refl.) a-și lua avânt. 3. (refl.) a se opinti, a se încerca.