GLODI, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din sb., rus. glodati. Cf. glod.

glodi vt [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 149 / Pzi: ~desc / E: rs глодаτъ, srb glodati] (Pop) 1 A roade (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută. 2 A înțepa (o parte a corpului), producând durere. 3 A freca (o parte a corpului), producând durere.

îngloda [At: NECULCE, ap. LET. II, 288/18 / Pzi: ~dez, (înv) înglod / E: în + glod] 1-2 vtr (Reg) A (se) înfunda în noroi, fără a mai putea ieși Si: a (se) înnămoli, a (se) împotmoli. 3 vr (Fig; îe) A se ~ în datorii A face multe datorii, fără a le mai putea plăti.

GLODI, glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din scr., rus. glodati. Cf. glod.

GLODI, glodesc, vb. IV. Tranz. A freca, a roade, a înțepa. Acolo e și cursa priponită. Dai într-însa fără ca s-o vezi; te apucă, te glodește. ODOBESCU, S. III 198. Așternea tot plapome de mătasă, Să nu-l glodească la oasă. PĂSCULESCU, L. P. 234. – Variantă: înglodi vb. IV.

ÎNGLODA, înglodez, vb. I. Refl. A se cufunda în noroi (fără a mai putea ieși); a se împotmoli, a se înnămoli. Cîți venea... să sară, toți pica într-acel glod și se îngloda. SBIERA, P. 41. Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrînul. EMINESCU, O. IV 198. Un loc... plin de mlaștine colo de vale. – Unde mi se înglodaseră roțile? – Așa. NEGRUZZI, S. I 184. ♦ Fig. (De obicei determinat prin «în datorii») A se băga în datorii care nu mai pot fi plătite; a-și face foarte multe datorii. De ani de zile muncim vara întreagă pe lanurile boierești... și pe an ce trece ne găsim tot mai înglodați în datorii. MIRONESCU, S. A. 27. În cîțiva ani nu s-a făcut nemic, ne-am înglodat la curte pe niște popușoi stricați. CONTEMPORANUL, VI_I 506. ◊ Tranz. fact. M-ai înglodat în datorii pîn-în urechi. ALECSANDRI, T. 1016. – Variantă: (învechit) înglodi (KOGĂLNICEANU, S. 213) vb. IV.

ÎNGLODI¹ vb. IV v. îngloda.

ÎNGLODI² vb. IV v. glodi.

GLODI, glodesc, vb. IV. Tranz. A freca, a roade, a înțepa. – Sb., rus. glodati.

A ÎNGLODA ~ez tranz. înv. A face să se înglodeze. /în + glod

A SE ÎNGLODA mă ~ez intranz. pop. 1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adânc în glod (fără a putea înainta); a se înnămoli; a se înfunda. 2) fig. A nu putea ieși dintr-o dificultate; a se încurca (rău); a se împotmoli. /în + glod

glodì v. a strânge (încât să doară): te glodește când șezi pe ele (scăunașe) ISP.

înglodà v. 1. a intra în glod; 2. fig. a înfundă: a se îngloda în datorii.

glodésc, V. înghĭoldesc.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.

înglodéz v. tr. (d. glog). Est. Afund în glod: am înglodat caru. V. refl. Mă afund, intru în glod: m’am înglodat pe acest drum răŭ. Fig. A te îngloda în datoriĭ, a intra în marĭ datoriĭ.

glodi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodește, 3 pl. glodesc, imperf. 3 sg. glodea; conj. prez. 3 să glodească

glodi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. glodește, imperf. 3 sg. glodea; conj. prez. 3 să glodească

îngloda (a ~) vb., ind. prez. 3 înglodează

glodi vb., ind. prez. 1 sg. glodesc, imperf. 3 sg. glodea; conj. prez. 3 sg. și pl. glodească

îngloda vb., ind. prez. 1 sg. înglodez, 3 sg. și pl. înglodează

GLODI vb. v. roade.

ÎNGLODA vb. v. împotmoli.

GLODI vb. a bate, a freca, a roade. (Mă ~ pantofii.)

ÎNGLODA vb. a se împotmoli, a se înnămoli, a se nămoli, a se noroi, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Căruța s-a ~ în drum.)

glodi (glodesc, glodit), vb. – 1. A freca, a rade. – 2. A strînge. Sl. glodati „a rade” (DAR).

îngloda, înglod, vb. refl. – 1. A se înfunda în noroi; a se împotmoli. 2. (fig.) A face datorii. – Din în- + glod „noroi” (Scriban, DEX, MDA).