înaintaș, ~ă [At: C. NEGRUZZI, S. I, 37 / V: (înv) na~, năi~ / S și: înn~ / Pl: ~i, ~e / E: înainte + -aș] 1 a Care merge înainte. 2 a Care este în față. 3-4 smf, a (D. animale de tracțiune) înhămat înaintea rotașilor. 5 sm (Fig) Persoană care, prin activitatea sau prin lucrările sale, a pregătit activitatea altora Si: precursor. 6 sm (Spt) Jucător din linia de atac a unei echipe Si: atacant (17). 7 sm (Arg; iuz) Hoț intrat în slujba poliției. 8 smp (Arg) Ochelari (1).

ÎNAINTAȘ², -Ă, înaintași, -e, adj. 1. (Despre animale de tracțiune, mai ales despre cai) Înhămat înaintea rotașilor. Iapa înaintașă, într-un acces de spaimă, făcu o săritură în dreapta, să se ferească parcă de primejdie. REBREANU, R. I 215. Se obișnuiește, pe lîngă doi boi, să se pună și un cal înaintaș, la vargă, înhămat c-o gură de ham. PAMFILE, A. R. 40. ◊ (Substantivat) Se auzea... glasul lui strigînd la înaintaș. D. ZAMFIRESCU, R. 240. 2. (Rar) Care merge înainte, care e în față. – Variantă: naintaș,-ă (NEGRUZZI, S. I 37) adj.

ÎNAINTAȘ¹ ~ă (~i, ~e) 1) înv. (despre animale de tracțiune) Care este înhămat înaintea rotașilor. 2) rar Care este situat înaintea altora. /înainte + suf. ~aș

înaintáș, -ă adj. și s. Care e înaintea altuĭa, precedent, precursor: Ipocrate a fost înaintașu medicilor. Caĭ înaintașĭ, înhămațĭ cîte doĭ uniĭ înaintea altora (fr. à la Daumont). V. bulziș.

naintaș a, smf vz înaintaș

năintaș, ~ă a, smf vz înaintaș

NAINTAȘ, -Ă adj. v. înaintaș².

naintaș a. și m. înaintaș: naintașii trecuse [!] apa prin vad OD.

înainte-mergător, -oáre adj. și s. Răŭ zis îld. înaintaș, premergător saŭ precursor (supranumele luĭ Ion Botezătoru).

înaintaș (desp. -na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintași; adj. f., s. f. înaintașă, art. înaintașa, pl. înaintașe

înaintaș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintași; adj. f., s. f. înaintașă, pl. înaintașe

înaintaș adj. m., s. m., pl. înaintași; f. sg. înaintașă, pl. înaintașe