ÎMPĂRĂTEASĂ, împărătese, s. f. 1. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Bot.; reg.) Mutătoare (Bryonia dioica). – Împărat + suf. -easă.

împărăteasă sf [At: CORESI, EV. 546/4 / V: (înv) părăteasă / Pl: ~ese / E: împărat + -easă] 1 Soție de împărat (1). 2 Femeie care conduce un imperiu. 3 (Rel) Maica Domnului. 4 (Fig; în orațiile de nuntă) Mireasă. 5 (Apc; reg) Matcă. 6 (Bot; reg) Plantă din familia cucurbitaceelor, veninoasă, agățătoare, cu flori albe-verzui, care crește pe gardurile viilor și prin grădini, a cărei rădăcină se folosește ca purgativ Si: brei, cucurbete, cucurbețea, mutătoare, mutătoare-cu-poame-negre, tidvă-de-pământ (Bryonia alba). 7 (Bot; reg; îc) ~sa-buruienilor Mătrăgună (Atropa belladona).

ÎMPĂRĂTEASĂ, împărătese, s. f. 1. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Reg.) Mutătoare (Bryonia dioica). – Împărat + suf. -easă.

ÎMPĂRĂTEASĂ, împărătese, s. f. Soție de împărat sau femeie care conduce un imperiu. Tînăra împărăteasă... s-a dus să-și mai vadă părinții. CREANGĂ, P. 86. Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii. EMINESCU, O. I 173.

ÎMPĂRĂTEASĂ¹ ~ese f. 1) (în trecut; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducătoare absolută a țării; suverană. 2) Soție a împăratului. /împărat + suf. ~easă

ÎMPĂRĂTEASĂ² ~ese f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, cu flori albe-verzui și cu fructe în formă de boabe negre sau roșii; mutătoare. /împărat + suf. ~easă

împărăteasă f. 1. soția împăratului; 2. pop. regină; 3. principesă care guvernă un imperiu: regina Angliei e împărăteasa Indiilor; 4. Bot. mătrăguna, considerata de popor ca împărăteasă buruienilor; 5. unica femeiușcă într’un roiu de aibine.

împărăteásă f., pl. ese. Nevastă de împărat orĭ suverana unuĭ imperiŭ în care femeile aŭ drept să domnească. Mătrăgună (rar). Mutătoare, o plantă cucurbitacee veninoasă (bryonia alba). – În est și -tíță, pl. e.

părăteasă sf vz împărăteasă

împărăteasă s. f., g.-d. art. împărătesei; pl. împărătese

împărăteasă s. f., g.-d. art. împărătesei; pl. împărătese

împărăteasă s. f., g.-d. art. împărătesei; pl. împărătese

ÎMPĂRĂTEASĂ s. v. beladonă, mătrăgună.

ÎMPĂRĂTEASĂ s. 1. (pop.) crăiasă. 2. v. matcă. 3. v. mutătoare.

ÎMPĂRĂTEASĂ s. 1. (pop.) crăiasă. 2. (ENTOM.) mamă, matcă, regină, (reg.) crăiasă, crăiță, muscă-mare. (~ albinelor.) 3. (BOT.; Bryonia alba) mutătoare, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pămînt.

împărăteasă s. v. BELADONĂ. MĂTRĂGUNĂ.

împărăteasă, împărătese s. f. 1. Soția unui împărat; femeie care domnește peste o țară. ◊ Împărăteasa zilelor = duminica. 2. P. anal. Mama lui Iisus Hristos, Născătoarea de Dumnezeu, Maica Precista, Fecioara Maria. 3. (În orațiile de nuntă) Mireasă. – Din împărat + suf. -easă.