împușcătură sf [At: C. NEGRUZZI, S. I, 173 / Pl: ~ri / E: împușca + -tură] 1-14 Împușcare (1-14). 15 Distanță până la care ajunge proiectilul unei arme de foc. 16 (Min) Încărcătură explozivă introdusă într-o rocă sau într-un zăcământ de minereu spre a le sfărâma.

ÎMPUȘCĂTURĂ (pl. -turi) sf. ⚔️ Foc tras cu pușca: cu o ~ îl lovi drept în cap (ODOB.); auzi în departare un vuet de împușcături (ALECS.) [împușca].

ÎMPUȘCĂTURĂ, împușcături, s. f. 1. Zgomotul produs de explozia încărcăturii în țeava unei arme de foc, descărcătură, pocnet de pușcă. Împușcăturile răsunau seci și mărunte. DUMITRIU, N. 141. Ne uitam cu toții spre muchia cea de deal de după care venea blăstămata de împușcătură. MIRONESCU, S. A. 119. 2. Serie de găuri în peretele unei mine, umplute cu încărcătură explozivă și făcute să explodeze deodată. – Variantă: pușcătură (SADOVEANU, O. L. 99) s. f.

ÎMPUȘCĂTURĂ ~i f. 1) Descărcare a unei arme de foc; descărcătură. 2) Zgomot produs de o asemenea descărcare. /a împușca + suf. ~ătură

împușcătură f. lovitură de pușcă.

împușcătúră f., pl. ĭ. Pocnitură de pușcă: se auzeaŭ împușcăturile. Distanță cît bate o pușcă: treĭ împușcăturĭ eraŭ pînă la mal. – Și pușcătúră (nord).

PUȘCĂTURĂ s. f. v. împușcătură.

pușcătúră, V. împușcătură.

împușcătură s. f., g.-d. art. împușcăturii; pl. împușcături

împușcătură s. f., g.-d. art. împușcăturii; pl. împușcături

împușcătură s. f., g.-d. art. împușcăturii; pl. împușcături

ÎMPUȘCĂTURĂ s. descărcătură, foc, (înv.) pușcătură. (S-a auzit o ~.)

ÎMPUȘCĂTURĂ s. descărcătură, foc, (înv.) pușcătură. (S-a auzit o ~.)