îmbărburare sf [At: TEODORESCU, P. P. 408 / S și: (îrg) înb~ / Pl: ~rări / E: îmbărbura] (Reg; în superstiții) 1 Închinare în ziua Sfintei Barbara, 4 decembrie, a bărbiei, a frunții, a obrajilor, cu fructe de călin sau cu miere, ca să nu se îmbolnăvească de vărsat Si: (reg) îmbărburaf (1). 2 (Ccr) Semn în formă de cruce, făcut în ziua Sfintei Barbara, la bărbie, frunte, obraji, cu zeama fructelor de călin sau cu miere, ca să nu se îmbolnăvească de vărsat Si: (reg) îmbărburat¹ (2).

îmbărbura vtr [At: HEM 2517 / S și: (îrg) înb~ / Pzi: ~rez / E: în- + bărbura] (Reg; în superstiții) 1-2 A (se) însemna cu semnul sfintei cruci la bărbie, frunte, obraji, cu zeama fructelor de călin (sau cu miere), în ziua Sf. Barbara (4 decembrie), ca să nu se îmbolnăvească de vărsat.

îmbărburà v. a unge la sfânta Barbura pe copii (în frunte, în cei doi obraii și la buric) cu căline (numite si barbure) amestecate cu miere, ca să fie feriți de vărsat. V. Barbura.

îmbărburéz v. tr. Vest. Ung la sfînta Varvára (numită și Bárbura [Bárbara]) copiiĭ cu zeamă de căline ș. a. pe barbă, frunte și obrajĭ ca să fie ferițĭ de vărsat, după credința poporuluĭ (4 Dec.).

îmbărbura, îmbărburez, vb. I (reg.) a unge (în ziua de 4 dec. a Sfintei Varvara) pe copii cu căline (barbure) amestecate cu miere pe frunte, pe obraji și la buric, ca să fie feriți de vărsat.